Archive for the 'Cugetări' Category

Planete v-aliniaţi şi la anul!- An dezastruos cu perspective iluzorii luminoase

Nu doar turiştilor de la Untold li s-au arătat fecioarele la miezul nopţii pe stadion, la volum maxim. Mi-a ieşit şi mie aproape tot ce mi-am propus-Anul care se topeşte a fost unul din cele mai grele din istoria post- revoluţionară, din aproape toate punctele de vedere.

Deci să recapitulăm.

Exclusivităţi cu ghiotura- Copiatoarele din breaslă au avut ce lucra şi fără indicarea sursei.

Adeverinţă de practică de la profesioniştii dreptului- Dintr-o eroare, paharnicul decanilor care au transmis documentul oficiosului a greşit numele.

Mi-au promis o majorare de salar- Familia propune meseria de taximetrist.

A picat guvernul- Cei care au venit nu au niciun haz, mai rău ca mutulică.

Mi-am întâlnit toţi foştii colegi- La o înmormântare. Chiar la mai multe.

Am câştigat primul proces- În familie, potrivit tradiţiei.

Am văzut zidul Berlinului în mărime naturală- Carmen a avut un accident.

Am fost avansat şef- A rămas un singur reporter în redacţia locală.

Jessie ne-a dăruit doi copii chiar de Ziua Naţională. Daisy şi Minnie nu pot să ne achite nici măcar căldura la bloc.

Clujul e favorit în finală şi cel mai probabil va deveni la anul capitală culturală europeană- Clujul va intra cel mai probabil la anul în faliment, datorită eşecului proiectelor majore cu fonduri europene, primul pe listă fiind Ic Ponor.

Advertisements

Mândru că am sponsorizat justiţia română pentru a se reforma naibii mai repede

Am avut un an interesant, în care mi-au ieşit câteva din proiectele propuse. Unul însă, poate cel mai important pe plan personal, nu mi s-a arătat nici de această dată.

Magistratul care a judecat dosarul de grăniţuire al terenului părinţilor cu vecinul, un prosper om de afaceri care ne-a ocupat o bucată de teren fără preaviz, dealer de maşini ne-a respins acţiunea fără să intre pe fondul problemei, pe motiv că noi fraţii nu avem nicio calitate în proces. Înainte de a ne respinge acţiunea, a avut grijă să ne încaseze taxa de timbru, echivalentă cu un salar lunar. M-am ambiţionat să duc singur procesul şi am plătit singur banii, amânând cu o lună toate facturile restante, fapt deloc inspirat.

Telefoanele administratorului de bloc, al operatorilor de telefonie şi al altor furnizori de servicii s-au dublat. N-a fost simplu să explic cunoştinţelor de ce nu pot apela pe nimeni la telefon, iar fetelor de ce nu pot plăti nimic şi le cer tot lor bani pentru chestiuni minore curente în casă.

Am depăşit repede senzaţi de ură şi nevoia de răzbunare, după pronunţare, care te poate expune la fapte penale, de genul incendieri sau sabotaje. În fond o fi având şi magistratul acela acoperire legală, chiar dacă am admite ideea că i-ar fi mai simpatic vecinul meu decât reclamantul. Nu este judecătorul de vină că fraţii mai au încă dileme în gestionarea moştenirii părinţilor. Deşi spun unii avocaţi, că alţi judecători admit calitatea procesuală c copiilor în dosare similare.

Lucrez toată ziulica în Palatul de Justiţie, de unde îmi aleg subiectele de presă. Deci cum ar veni, trăiesc şi mă hrănesc de pe marginea dosarelor întocmite de funcţionari din acest aşezământ. Nu merită sistemul judiciar, aşa nereformat total cum este în prezent, să fie susţinut şi de mine, pentru a arăta astfel recunoştinţa faţă de activitatea judecătorilor, a procurorilor şi grefierilor?

La fel de bine materialul acesta putea începe cu şablonul “justiţia a mai făcut-o odată de oaie”. Cum să mai crezi în imparţialitate şi reformare, când te fură pe faţă, spunând că nu ai dreptul să-ţi moşteneşti părinţii. Adică să te dezmoştenească, în favoarea unui potentat local. Am optat totuşi pentru cealaltă construcţie.

Am să ţin minte multă vreme reproşul avocatei Ana Diculescu Şova, adresat preoţilor la procesul pentru pădurile Bucovinei. “Nu ai bani, nu te judeci!” Simplu. E un serviciu scump şi am înţeles că egalitatea nu este pentru căţei. Justiţia română nu este de nasul meu. Poate doar, cel mult, ca observator extern.

Sărut sfrijit contra MIG în bulion

Ca să nu mai sară cârcotaşii că nu-şi vorbesc, liderii USL şi-au împărţit frăţeşte distracţiile de sfârşit de săptămână. Unul s-a dus cu amicii pentru un moment intim la monumentul UNESCO, gălbejit, din Valea Jiului, celălalt cu prietena la un viitor astfel de patrimoniu, într-un cartier oriental clujean.

Totul ar fi mers ca uns, dacă nu-şi băgau drăcuşorii de la Alburnus Major codiţa. Aceştia au mai găsit pe terenurile naţionalizate de sub pista nouă a aeroportului nişte pătlăgele care au supravieţuit îngheţului timpuriu din coaliţie, pe care le-au pregătit pentru masa de după a premierului.

Pentru că avionul lui Crin a fost parcat la salonul VIP, în partea opusă parcării pentru spectatorii mitingului aviatic, protestatarii l-au confundat pe viitorul preşedinte cu premierul şi au demarat procedurile obişnuite de două luni, de la sfârşit de săptămână, cu blocarea circulaţiei.

Problema a fost rezolvată de armată, sosită să stingă o nouă revoluţie, de data aceasta cu metode stilizate, precum intonarea imnului naţional de către fanfară. Protestatarii sunt totuşi mai finuţi decât suporterii de pe stadion şi au luat o scurtă pauză.

O nouă scandare a expropriaţilor, împotriva proiectului RMGC a fost stins doar cu intervenţia avionului Airbus, pregătit de decolarea printre MIG-uri, dar efectul a fost de întrerupere a discursului vicepremierului Dragnea, chiar când locţiitorul lui Victoraş anunţa data la care va deconta masa şi dansul pentru pista de lung parcurs, inaugurată deocamdată parţial pe datorie.

Abia după ce MIG-urile au părăsit câmpul de luptă aparent victorioase, preşedintele din mânecă a dezvăluit motivul pentru care nu merge pe datorie la petrecerile cu roşii de munte de la bloc.

Coabitare pascală apăsătoare sub Feleac

paste bacLiniştea de care nu au avut parte Iliescu şi Funar în perioadele lor de glorie, a fost adusă de Paşte la Cluj, de către iepuraşul intercultural european. În timp ce poliţiştii sărbătoreau ziua internaţională a muncii cu ciomegele încinse pe spatele proletarilor uniţi din alte ţări, românii noştri aşteptau să explodeze mămăliga în pădurea Făget, lângă mititei şi bere, neîncrezători că vreodată carmangeria din Someşeni s-ar putea închide.

Modelul coabitării de la Neptun a fost împrumutat şi la Cluj. Primarul Emil Boc şi preşedintele Consiliului Judeţean Horea Uioreanu se vor lua de braţ şi vor merge la Curtea de Apel, unde vor susţine simularea pentru achitarea taxei de infringement, pentru parfumul emanat la Pata Rât.

Nu doar la vârful politicii s-a ajuns la pace. Medicii de la urgenţă au pactizat cu bolnavii, plecând liniştiţi împreună la spitalele private, după epuizarea rezervelor strategice de ser antitetanos, până la reluarea producţiei la Cantacuzino.

Pacea a domnit fără bâte şi la tradiţionala executare silită de primăvară a pescarului şef Cornel Revnic, jandarmii plecând la braţ cu acesta de pe lacurile muncitoreşti de la Ciurila, pe autostrada Transilvania.

Armonia a fost instaurată şi la instanţele de judecată mureşene, unde magistraţii au prelungit până după sărbători, armistiţiul cu corupţii gunoaielor Clujului.

Walter s-a împăcat cu lichidatorul Ţiril şi promite că va renaşte cu U Cluj după faliment, ca pasărea Phoenix din cenuşă.

Ruşii s-au împăcat cu muncitorii de la Remat, care aşteaptă repornirea activităţii la Combinatul de la Câmpia Turzii, unde tirurile aşteaptă flămânde fierul vechi din laminorul nou.

Ucu s-a împăcat cu baronii din sud, convenind ca după preluarea voevodatului autostrăzii Transilvania să nu se mai amestece la viitoarea suspendare.

Doar preoţii habotnici ortodocşi au refuzat să bată palma cu primarul neoprotestant, ameninţând că imediat după ce vor reveni de la udat, vor trece la acţiuni radicale, pentru mutarea de pe traseul autostrăzii, a crematoriului uman intercultural.

Îndărătnici s-au arătat şi acţionarii de la Polus, care luptă pe viaţă şi pe moarte pentru o păşune amărâtă de numai câteva sute de hectare, care străjuieşte ruinele CUG, mândria industriei comuniste clujene.

Pastorală afumată în crematoriu uman de elite

Mai marii bisericii clujene au lipsit de la prima conferinţă a elitelor locale, cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paşte, dintr-o omisiune a organizatorilor, un grup de tineri sătui de politicienii puşi pe căpătuială.

Pentru că cei prezenţi au fost în marea lor majoritate literaţi, discuţiile au alunecat inevitabil spre scandalul de la revista literară Tribuna, unde poliţia a fost rugată să medieze o dezbatere semantică pe teme de management.

Dacă preoţii ar fi fost şi ei invitaţi, se vorbea probabil doar despre crematoriul uman şi despre retrocedările de biserici maghiare.

În mod similar, dacă organizatorii ar fi fost curioşi să aducă şi nişte jurişti, nu puteam ocoli subiectul Daniel Morar, procuror sau judecător.

Cum dacă erau chemaţi sportivii, era exclus să nu discutăm despre licenţierea clubului U, sau afacerile lui Arpi cu terenurile de stat.

Dacă organizatorii ar fi chemat nişte artişti, alţii decât interpreţii de manele, aflam neapărat că dirijorul elveţian al Filarmonicii a fost trimis de o secretară indiscretă, să cânte prin alte zone geostrategice ale lumii, iar că la Operă se cântă o premieră de Wagner de 16 ani.

Au fost inspiraţi băieţii că nu i-au adus pe politruci, că sigur aflam că numirea lui Ucu în postul de guvernator, pregătită încă din anii 70 este în grafic şi că mai mult ca sigur, Crin este sau nu candidatul ideal al stângii pentru Cotroceni.

Dacă aveau curiozitatea să aducă vreun afacerist, nu scăpam fără un top al insolvenţelor benefice, cu Mechel în pole position, iar dacă nu scăpam de sindicalişti, aflam calendarul protestelor pe următorii 4 ani.

Sau dacă doamne fereşte aduceau păreriştii, aflam lucrurile neştiute despre oculta mondială şi coabitarea de la Bucureşti, Cluj şi Vatican.

Până la urmă decizia organizatorilor a fost una bine gândită, nu ne-am obosit prea tare, că tot era post şi ne gândeam la prăjirea mielului. Prelaţii au avut ocazia să vorbească despre crematoriu şi retrocedări în scrisorile pastorale. Despre celelalte zone ale capitalei culturale europene se vorbeşte oricum fără oprire, şi mai mult, fără noimă.

La un an (cu 13) odată

Bunica ne spunea în data de 1 ianuarie să fim cuminţi, că ceea ce ni se întâmplă în acea zi de început de an, vom păţi tot timpul anului.

„La un an odată”, suna superstiţia în zona localităţii vâlcene Câineni, unde îmi petreceam vacanţele de elev, undeva la graniţa dintre imperiu şi regat, sau Ardeal şi România, cum le place federaliştilor.

Nu am dat mare crezare superstiţiei, pentru că oricum căpătam bătaie în timpul anului, chiar dacă scăpam nealtoiţi în prima zi. Cum să fii cuminte, la vârsta la care principala preocupare era să faci năzbâtii?

Oricum nu prea ai timp să te gândeşti la superstiţii în prima zi a anului, pentru că este una dintre cele mai scurte. Te culci tîrziu la Revelion, te trezeşti buimac, şi până îţi revii, gata, este 2 ianuarie.

De această dată, în prima zi a lui 2013, am avut timp suficient să cuget la ameninţarea bunicii de acum vreo patruzeci şi ceva de ani. M-am trezit devreme, pe la ora 8, după câteva ore de somn, cu o durere severă de cap.

Nu ştiam unde mă aflu, vedeam pe geamul camerei hotel Paradis, mă întrebam ce oi fi băut, dacă mă doare capul de la artificii sau de la liliacul multicultural de la operă.

În breasla noastră, noţiunea de concediu sau liber de sărbători este doar pentru cei norocoşi, sau pentru cei care lucrează la stat. Noi ăştia singuratici, din mediul privat, nu avem mamă, tată, familie. Doar evenimente de relatat.

Pentru prima dată l-am lăsat pe Boc fără poză cu şampanie la miezul nopţii şi am alergat într-un suflet la Tureni, să-i spun şi eu soţiei, primul, după mai bine de două decenii, urarea clasică la miezul nopţii. Asta după ce am urcat pe site ştirea cu liliacul multicultural de la Operă, condimentat cu muzică de Strauss, Tămaş şi Semnal M, toate în acelaşi timp şi loc, cum îi stă bine unei capitale multiculturale.

Evident că aveam să regret gestul neinspirat de a părăsi Clujul, pentru că urma să ratez o suită de evenimente concentrate, petrecute în câteva minute, demne de un an care conţine particula 13.

Supărat că ziariştii l-au părăsit când îşi recita urarea pe scena şi contempla artificiile cu familia, apropiaţii şi câteva mii de clujeni, primarul Boc a renunţat să mai intre în catedrala mitropolitului Andrei şi fugea grăbit să-şi felicite invitaţii la petrecerea privată cu prietenul Daniel.

Aveam să aflu în timpul sarmalelor la restaurantul motelului Paradis, că ziariştii au părăsit în trombă centrul Clujului, pentru un accident cumplit. Un tânăr a intrat cu maşina într-un grup de oameni în localitatea învecinată Floreşti. A lăsat în urmă 3 morţi, nenorocind dintr-un foc două familii, cea a victimelor şi pe a lui.

Ar spune bunică-mea, că aţa i-a atras pe cei doi fraţi izbiţi în plin de maşina ucigaşă, să aprindă artificii în mijlocul drumului la miezul nopţii, unde avea să treacă în trombă tânărul Răzvan cu prietenul, să apuce revelionul acasă la soţie, copil şi mama revenită din Italia.

Ca tacâmul să fie complet, bucuria de a avea la Cluj primul bebeluş din ţară, născut în primele 5 minute din noul an, a fost estompată de primul deces, înregistrat la aceeaşi maternitate în cursul zilei. Unul din gemenii unei clujence s-a sufocat din cauza cordonului ombilical al fratelui salvat miraculos de medici.

Voi ignora totuşi avertismentul bunicii. Chiar dacă la miezul nopţii, a trebuit să mă resemnez la urări cu colegii de la masă. Liana a urcat în cameră, să nu stea singur copilul mic, căţeluşa Jassie. Am ratat din nou ocazia să mă întâlnesc la miezul nopţii cu soţia.

Va fi un an bun, aşa cum ni-l vom face. Noi nu credem în superstiţii. Oricum avem suficiente subiecte la tribunal, nu mai avem nevoie de alte calamităţi, pentru a face o selecţie consistentă şi diversificată cu exclusivităţi la final de an.

Istoria repetă erorile. Evreii l-au eliberat pe Baraba, magistraţii pe Stoia, clujenii pe Arpi

Permisie pentru spovedanie de Paşte pentru familişti, magistraţi şi baroni penali

M-am bucurat la auzul veştii că omul de afaceri Călin Stoia, acuzat de corupţie în dosarul primarului de Cluj este liber în vinerea mare. Sărbătorile de Paşte şi Crăciun, în tradiţie creştină se celebrează în familie. Jurnalistic a ieşit bine ştirea. Am ieşit din stereotipul „s-a respins iar cererea de punere în libertate”. Am prins-o la prima mână, chiar dacă nu eram departe de miezul nopţii. Dar. Ceva a rămas nerezolvat.

Stoia invocase în faţa magistraţilor, la jhudacrea cererii de eliberare, pe lângă problemele de sănătate, dorul de familie, de copii. Doar că familistul adevărat era celălalt, cel care a rămas de sărbători tot închis, fostul primar al Clujului, Sorin Apostu. Stoia este proaspăt divorţat, iar cea care-i este alături, este doar o prietenă.. Dacă aşa este adevărat, cum spunea lumea şi insinuează procurorii, că ar fi pretins şi primit bani nemeritaţi, Apostu nu a făcut bine.

Dar a întemeiat o familie, pe care a menţinut-o, chiar dacă a mai avut rătăciri, tot după unele bârfe, cu o subalternă. Care nevastă îi este alături, de la începutul nebuniei cu arestarea, din noiembrie anul trecut. La bine şi la rău. Puteau să-l lase şi pe el acasă trei zile.

Alţi baroni locali şi vremelnici nu sunt la fel de devotaţi familiei. Prinşi de microbul succesului din afaceri, au profitat de celebritate, pentru a se dedulci cu feţe mai proaspete. Au lăsat fără remuşcări copii singuri, doar cu mama. Au crezut că bogăţia, obţinută pe căi mai mult sau mai puţin licite, le dă dreptul să dispună de oricâte femei, indiferent de diferenţa de vârstă.

Sistemul este tot imperfect. După 20 de ani în care lipsa de reacţie a autorităţilor a permis baronilor clujeni să-şi facă de cap, vin brusc procurorii şi taie în carne vie. Suspectul nu mai are voie să mişte decât în sistemul penitenciar. Este bine să se teamă mafioţii noştri, dragi cetăţeni de onoare, de cineva. Dar unde este sistemul de recuperare socială a celor rătăciţi? Într-o perioadă în care familia nu mai are susţinere în presă, ar putea fi un temei de circumstanţiere măcar pentru judecători.

În războaiele medievale existau armistiţii. De sărbători, războinicii nu luptau. Se bucurau de simbolurile tradiţionale aniversate. Se dădeau permisii pentru revederea familiei. M-aş fi bucurat să se întâmple la fel. Magistratul să găsească articole de lege, care să-i permită să-l trimită acasă şi pe fostul primar, pe durata Paştelui. De fapt, nu doar pe fostul primar, ci pe toţi cei care fiind în închisoare, au pe cineva acasă drag, care-i aşteaptă, încă.

La fel cum aş dori ca să nu mai fiu tras de mânecă zilnic pe holurile tribunalului, de bătrâni şi oameni necăjiţi, care cred că simt nedreptatea. Judecătorii au început să o împartă şi fără telefoane, dar sunt încă atenţi la grade, clase sociale sau la cazurile mediatizate. Când nu sunt ziarişti pe aproape, atitudinea unora este aceeaşi, sfidătoare şi arogantă faţă de oamenii simpli.

Se încăpăţânează să-şi susţină cauzele, chiar dacă ţi se par banale sau aberante. Tabloul subtilizat de administratorul imobilului, întârzierea întabulării terenului primit de la revoluţionari, extinderea casei vecinului fără autorizaţie, împrumutarea propriului CF de către vecini. Prinşi cu arestarea primarului, am uitat să mai privim şi către cei mărunţi, încovoiaţi de griji şi vreme..

Aş trimite la spovedanie şi deţinuţii celebri din închisori, şi pe baronii aroganţi, dar şi pe magistraţii care încă au rezerve la împărţirea dreptăţii pentru oamenii sărmani.

Dar insist în prezentarea cazurilor, în care marii oameni, baroni sau alte vipuri, omagiate şi onorate pe nedrept de comunitate cu diverse titluri fără merite reale, au fost puşi la zid, unde le era locul, de unii din magistraţi, fie ei tineri sau din garda veche.

Nu se pot trece cu vederea obligarea baronilor din topul bogaţilor, care comit abuzuri pe bandă, formaţi în vechiul regim, să respecte legalitatea. Cum ar fi un dealer de maşini celebru, obligat să pună înapoi gardul, împins cu tupeu de securist peste propritatea unui vecin.

Puterea actuală, dar şi cea viitoare, ar putea avea mari probleme, dacă va continua tradiţia afacerilor ilegale cu bani publici, din cauză că magistraţii au început să simtă gustul libertăţii, pe care noi tinerii de atunci, l-am simţit după revoluţie. Dar ar putea arăta şi un dram de credinţă în cele sfinte şi respect pentru familie, dacă vor acordainculpaţilor dreptul la masa de sărbători în familie, măcar pentru copiii nevinovaţi.

În ultimul an au cam picat tabu-urile, cauzele care nu puteau fi câştigate de reclamanţii de rând, malpraxisul, licitaţiile câştigate de firmele de casă. Imunitatea falselor vipuri, soluţiile de condamnare a potentaţilor nu mai sunt premiere. Când judecătorii vor elibera de sărbători şi familiştii, reforma justiţiei poate fi declarată şi la olandezi.


Categorii

Arhiva

Statistică

  • 26,526 accesări
Advertisements