Găsit poşetă fără bani. Păgubitul putea fi mai generos măcar în prima zi a anului de graţie 2018

Unu ianuarie douămiioptsprezece, ora 8.

Îmi plezneşte capul, chiar dacă am aţipit pe la trei. Nu de la somn am migrene, ci de la mesaje. Vin în cascadă. Nu apuci să vezi cine ţi-a trimis ceasul cu emoţii, că deja încă osută de clipuri se rostogolesc. Câte unul mai inspirat îşi aşterne anul pe o frază. Cum să scrii totul în câteva cuvinte? Mi-ar trebui să scriu cel puţin un an ce am făcut în 2017.

Mă decid să-mi împărtăşesc şi eu amintirile. Cu ce să încep? Partea plină, sau cea cu aer? Hai să începem cu cele proaspete. Am ieşit să plimb câinii. Azi noapte, când au început să dea cu artificii i-am găsit ascunşi prin biroul  socrului. Am stat cu ei de vorbă, să-i liniştesc, până am adormit.

Unde să mergem? Acasă la noi am putea avea surprize mari, dacă vecinii nu or fi dormit din cauza fetelor? Mai bine ne învârtim prin cartier. Câinii adumecă sub roata unui Jeep de lângă Calea Turzii ceva acte. Buletin, permis de conducere, talon auto, carduri. Ce faci când găseşti o poşetă răsturnată? Bine, te gândeşti că nu ai fost tu primul nici de data asta. Doar ceva fise de cărucior de magazin. Adresa e apropiată, când terminăm cu excursia de peste drumul mare de la cumpăna anilor, căutăm titularul actelor şi încercăm să facem o bucurie lui, dacă nouă nu ne-a făcut nimeni. De treabă cine a scuturat poşeta. A lăsat măcar actele.

Despre bilanţul pe 2017, mai vedem, ziua e lungă, măcar să facă cineva o cafea fierbinte.

Advertisements

0 Responses to “Găsit poşetă fără bani. Păgubitul putea fi mai generos măcar în prima zi a anului de graţie 2018”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s




Categorii

Arhiva

Statistică

  • 26,398 accesări
Advertisements

%d bloggers like this: