Şi ziariştii plâng câteodată

Şi ziariştii plâng câteodată

Răzbunarea ca hobby românesc de Crăciun

Au fost câteva momente care m-au impresionat în acest an. Iar după ce ţi-au plecat ambii părinţii, puţine lucruri te mai pot sensibiliza cu adevărat. Unul e de bine, altul dimpotrivă. Dar pentru că se leagă, să începem cu vestea bună.

Au fost 3 luni fericite în acest an care îşi trăieşte ultimele clipe. Trei luni în care nu am avut restanţe la bloc şi la bănci iar pentru plata facturilor nu a trebuit să recurg la salutul franţuzesc faţă de rude şi prieteni. Un trimestru în care Liana nu m-a ameninţat cu divorţul iar tata socru nu mi-a mai cerut să-mi schimb meseria. Alice şi Patricia şi-au permis o săptămână de vacanţă în Croaţia. Pe scurt, cel mai bun contract de când lucrez în presă, adică de 19 ani.

Voiam să plec de la un important trust de presă. Salvatorul, patronul unui trust local mi-a oferit salar cât am cerut. Credeam că visez. Pentru prima dată am avut senzaţia că sunt profesionist. Că poţi trăi din jurnalism. În ciuda tuturor sugestiilor de schimbare a meseriei, venite atât din partea rudelor, cât şi a unor foşti şefi.

Dar cum fericirea e scurtă, cel mai bun contract s-a terminat la fel de brusc cum a început. Fără o justificare convingătoare. „Nu-mi mai place de tine”. Am revenit la tabloidele mele. Audienţă mai mare, bani mai puţini. În bună tradiţie românească mă pregăteam să mă spovedesc de sărbători. Să dau din casă toate supărările de la publicaţiile care m-au folosit doar ca un ieftin mijloc de promovare.

Conştiincios am strâns şi ordonat toate bârfele născute din invidie şi ură. Despre finanţatori, despre organizarea internă, orientări politice, preferinţe editoriale, selecţii de persoane controversate, frustrări, campanii. Eram decis să risc o amendă consistentă, la care am consimţit când m-am angajat, în caz de divulgare de secrete interne.

Am pregătit minuţios momentul, de sărbători pică cel mai bine. Oamenii au mai mult timp de citit răvaşe. Când să ordonez materialul, să-l expediez, pică bomba. A fost reziliat contractul de finanţare al unui proiect european în valoare de 4 milioane euro.

Nu m-a marcat atât faptul că 6000 de români nu vor mai căpăta educaţie gratuită pentru meseria de pompier civil. Vezi frecvent lucruri mai dure. Nici că Europa mai face puţină economie cu noi. Altceva m-a cutremurat. Un control din partea autorităţii de control, pornit la sesizarea unui fost angajat ar fi descoperit nereguli. Nu mă pronunţ încă de partea cui e dreptatea, pentru că acolo e o contestaţie, dar gestul foştilor colegi care s-au certat apoi s-au pârât fără a analiza consecinţele m-a pus pe gânduri.

Îi ştiu şi pe unii, şi pe alţii. Acuzaţii precum dictatură, lipsă de bun simţ la stabilirea unor salarii. Doar cele ale familiei şefului. Dezinteres, uneltire, de partea cealaltă. Legal sau imoral, puţin mai contează. Autoritatea de profil (OIRPOSDRU) a anulat contractul. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu erau concediaţi contestatarii, nu pot să-mi dau seama. Probabil toată lumea îşi vedea liniştită de consumul (implementarea) celor 4 milioane.

În niciun caz bârfuliţele mele nu ar fi dărmânat editurile la care am lucrat. Poate mai ridicau ceva semne de întrebare asupra neutralităţii editoriale, dar chestiile astea nu mai jenează demult pe nimeni din branşă. Dar dacă cititorii revoltaţi nu ar mai fi citit ziarele? Frământări inutile? Chiar dacă servesc unor anumite interese de grup, publicaţiile s-au dezvoltat şi au luat o turnură interesantă şi dominantă pe segmentele lor.

Deşi unul din cei vizaţi provine dintr-un trust controversat, dovedeşte ambiţie şi abilităţi de manager de presă de invidiat. Altul munceşte şi el de zor. Puteam face mai mult într-o poziţie similară? Dacă apărea finanţatorul sau oportunitatea aşteptată de oricare membru al generaţiei 90? Nu vom şti-o poate niciodată. Într-o vreme, circulaţia mea pe la mai multe publicaţie era interpretată de mucaliţi ca o demolare a acestora. „Ce ziare ai mai închis?” Echipe tinere, cu viitorul în faţă, au destule probleme datorate crizei, ce să le mai fac şi eu situaţia dificilă?

Am şters totul. Am reevaluat topul propriu anual al celor mai bune materiale. Relativ şi acela.

De câte ori am plecat de la un ziar am aruncat toată vina doar pe cei de acolo. M-au dat afară Nistorescu şi Danciu, e de vină Iliescu, pentru că scrisesem de tunul de la un restaurant din Cluj. M-a dat afară Gherman, e de vină mogulul, că nu a înţeles nevoile pălmaşilor, schimbând doar echipa de la vârf. M-a concediat Alexa, e pentru că am avut ceva cu autorizaţia ilegală pentru stadionul lui Boc. Cum să recunosc că poate oamenii ăia aveau dreptate? Poate îmi lipseşte talentul de a căuta subiecte mai puţin anoste. Poate nu sunt convingător în a demonstra ceva. Cui îi mai pasă de legalitate în ziua de azi? De deturnări de fonduri? Demolarea miturilor? Ei vor stadionul cu orice preţ. Sunt mai spectaculoase cazurile mărunte sociale, de pe strada noastră.

Cine poate înţelege ce e în sufletul unui ziarist?

Pe de o parte ţi se cere să cauţi subiecte grele, cu audienţă. Pe mărunţiş. Nu ai mamă, nu ai tată. Doar audienţa este criteriul. Dar cui îi pasă că în spatele lor sunt oameni. Care au şi ei sensibilităţile lor. Politicieni, afacerişti, artişti, jurnalişti. Care pot fi afectaţi iremediabil de dezvăluiri. Care suferă şi ei. Care au şi ei familii. Care pot fi şi ele destrămate.

Nu mi-am pus problema aceasta, până când am fost avertizat de un astfel de subiect. „Călcaţi pe cadavre. Distrugeţi destine. La sufletul oamenilor nu vă gândiţi, doar la succesul vostru”, mi s-a reproşat. Am început să urmăresc şi după publicarea materialelor evoluţia subiecţilor. Poate este o eroare. Altă sursă de suferinţe.

S-a întâmplat ca dezvăluirile cu care ai făcut cea mai mare audienţă să-l afecteze pe un tip apropiat în perioada de opoziţie. Cui să-i spui că nu a fost premeditare? Nu a fost o comandă. A fost doar o oportunitate. Eşti ziarist, nu membru de partid. Cum să ratezi o deschidere de ziar, doar pentru că poţi face nişte conexiuni nefericite în familia premierului? Are destule pe cap cu criza asta şi contestările din toate părţile. Dar tocmai asta dă greutate articolului.

De Crăciun a fost condus pe ultimul drum avocatul Remus Luca. Pentru mine a fost doar un subiect. Cu fiul împuşcat de fostul soţ al unei cliente divorţate. Din răzbunare, după 30 de ani. Cel mai tare material al meu al anului trecut. Pentru breasla avocaţilor a fost un eveniment. La fel pentru Biserică. Dar din cu totul alte motive.

A plecat un om care avea multe de spus despre perioada neagră a comunismului, în care a profesat. Care a pus umărul după revoluţie la redobândirea proprietăţilor confiscate abuziv. Unul din puţinii martori tăcuţi ai abuzurilor din ultima jumătate de secol. A trebuit să fie urmărit de un nebun, ca să-l descopăr. Am valorificat doar scandalul din jurul răzbunării. Nu şi potenţialul mărturiilor unei epoci controversate. Câţi asemenea oameni adevăraţi ne scapă, iar noi vânăm doar împuşcături, politicieni care derapează prematur şi zăngănitul de cătuşe puse unor mărunţi găinari.

Un an complicat se încheie, cu multe redescoperiri, subiecte controversate, prieteni mai puţini şi duşmani mai mulţi, vechi şi noi.

Top subiectiv 2010

http://www.libertatea.ro/stire/a-platit-20-de-ani-pensie-alimentara-desi-nu-era-fiul-sau-313142.html

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Eroi_anticomunisti_achitati_dupa_52_de_ani_0_263973701.html

http://www.citynews.ro/cluj/chestiunea-zilei-15/ei-sunt-fauritorii-cincinalului-84590/

http://www.click.ro/vedete/romanesti/M-a-capul-bordura-ana_maria-florin-chilian_0_930507096.html

http://www.libertatea.ro/stire/patronul-universitatii-adrian-mititelu-a-gasit-solutia-salvarii-de-la-faliment-vinde-din-patrimoniul-echipei-314009.html

http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10/spargatorul-casei-lui-tise-achitat-pentru-jaful-macrogroup-88534/

http://www.libertatea.ro/stire/nepotul-lui-boc-spargator-de-masini-in-cluj-310752.html

http://www.citynews.ro/bistrita-nasaud/eveniment-29/se-inmultesc-compozitorii-piesei-pusca-si-cureaua-lata-90076/

http://www.libertatea.ro/stire/scandal-cu-stadionul-de-30-de-milioane-e-al-lui-u-cluj-313847.html

http://www.citynews.ro/maramures/eveniment-29/nebunii-eliberati-pe-banda-de-la-spitalul-stei-86282/

Advertisements

17 Responses to “Şi ziariştii plâng câteodată”


  1. 1 mokus 25/12/2010 at 13:23

    Sa fie oare acesta, bilantul anului 2010. Nu e prea buna, ca dealtfel al multor romani in perioada de inceput de criza in faza finala a capitalismul salbatic instalat in Romania postedembrista.
    Sa speram ca va urma si o perioada mai buna dupa o anliza critica a faptelor proprii, daca toti au curajul sa si- o faca.
    Curaj ca va fi altfel si se vor produce si schimbari in mentalitatea decidentilor, iar de nu trebuie sa accepte si ei decizia celor multi.
    Va fi odata , una, la cateva zeci de ani, cand cei care in anii 90 se vor fi saturat sa astepte ceva ce si-au dorit a se intampla. Nu mai lasati speculatorii si asa zisi smecheri sa ne conduca destinele.

  2. 2 Iulian Gavriluta 27/12/2010 at 10:02

    Sufletul de ziarsist este unul batut de valuri si in continuu zbucium dar nu inseamna ca nu este frumos. Cunosc prea bine aceste zbateri si mai ales faptul ca totul este un fel de “mucenicie alba” si crede ma ca fiecare picatura de efort canteaza, mai ales daca ea cade precum cea chinezeasca:)

    Sarbatori line!

    Iulian Gavriluta
    http://www.gavrilutaiulian.blogspot.com

  3. 3 Sorin A.P. 28/12/2010 at 07:08

    Sublim, curat, generos, realist… Curaj stiu ca ai. Iti doresc sanatate si multa sanatate! De restul te vei ocupa tu… Dumnezeu sa te intareasca, Mihai! Sarbatori Fericite!

  4. 4 horatiu savu 28/12/2010 at 14:30

    frumos scris mihai, atat cat ma pricep eu la cuvinte de suflet.
    doar o singura remarca as avea vis-a-vis de domnul luca. am mai citit articole in diverse ziare in care era prezentat ca un aparator al proprietatii si un fan al redobandirii acesteia dupa perioada comunista. in cazul meu, nimic nu este mai fals, domnul luca a fost un aparator inversunat al unor chiriasi care au cumparat prin frauda ceva ce nu apartinea de facto si de iure statului roman. iar eu ma judec de 15 ani in aceasta problema. cinsprezece ani reprezinta cateodata o viata de om.
    dar, despre morti numai de bine, Dumnezeu sa il odihneasca…

  5. 5 Adrian 28/12/2010 at 20:46

    Bravo Mihai, foarte frumos scris, talent, sensibilitate, stil!

    Noroc ca s-au inventat blogurile…:-)
    Crezi tu ca rolul presei e sa remarce sublimul?
    Daca ar fi asa, Dalai Lama ar aparea mai des in tabloide decat Vanghelie si Simona Sensu…a…l…

    Poate ca cei mai multi oameni au nevoie sa se innece zilnic in trivial ca in bautura, ca sa uite ce imperfect reusesc sa traiasca. Cliseele ieftine pot fi drog?!

    Cum sa faci bani ca filosof si poet in presa?

    Da, un divort ne excita, pentru ca ne putem dovedi noua insine ce imperfecti sunt si ceilalti, deci nu numai noi ne stergem la f..d cu batista…Vrem sa stim ca s-au impuscat niste camatari, ca sa putem blama inca o data societatea pentru insuccesele noastre: ‘e debandada, Dom’le! Toti sunt corupti, si politia! (evident, Noi NU!)Cum sa mai traiesti aici?’

    Dar un blog bun, poate construi. Cate un pas pe ‘text inserat’.
    Bafta, ca meriti!:-)

  6. 6 Nelu 29/12/2010 at 18:38

    Esti un prieten adevarat Miha echidistant si poarolist, ma bucur ca am avut norocul sa te cunosc, esti un tip realist, harnic, curat si generos.
    Sper din tot sufletul ca anul 2010 sa-ti aduca bucuriile binemeritate, multa bafta in tot ce faci ca o meriti din plin.

  7. 7 Eduard Boboc 29/12/2010 at 22:07

    Non omnia quae vera sunt recte dixeris…

  8. 8 CalinH 30/12/2010 at 10:13

    M-a impresionatr atâta sinceritate, Mihai.
    Nu fiindcă a venit din partea ta (te stiu exact asa cum te-ai descris aici), ci pentru că am citit lucruri care nu se prea scriu.
    Să ne punem nădejdea într-un an 2011 mai bun.
    P.S. Mă bucur să adaug blogul tău în blogrollul meu.

  9. 9 melicovici 30/12/2010 at 11:46

    Mda, sincera si ademenitoare postarea dar si atitudinea.

  10. 10 Liana 30/12/2010 at 12:50

    Intr-adevar, cine stie ce se petrece cu adevarat in sufletul unui jurnalist atunci cand are o ancheta in desfasurare, iar patronul ii cere sa renunte la subiect, doar pentru ca el, patronul a tras foloasele cuvenite de pe urma angajatului sau, angajat pe care il trateaza de parca i-ar da banii degeaba? Doar cei care lucreaza in bransa.
    Mihai draga, toti patronii de presa sunt la fel. Vor senzatie, vor sa calci peste cadavre, dar pentru binele lor, nu al natiei pe care o tot citeaza, precum si actuala guvernare. Ar fi multe de spus, dar nu stiu daca mai merita…..

  11. 11 ovidiupecican 30/12/2010 at 16:49

    Draga Domnule Bacalu,

    Nansen zicea (parca): “Ai reusit? Continua! N-ai reusit? Continua!” Nu e loc de intors.
    Continuati! E ceea ce imi repet si mie, zi dupa zi.
    LA MULTI ANI! O.P.

  12. 12 dana tulbas 01/01/2011 at 21:02

    servus puiule.raman la varianta din copilarie.articolul e super.la multi ani pt.toata familia ta si multa sanatate.la noi e totul in ordine.ne merge bine.salutari din berlin.

  13. 13 Antoniu 02/01/2011 at 19:07

    La multi ani, Mihai!

    Cred ca acelasi tip i-a propus si lui Nelu Preda un contract asemanator. Preda lucreaza cu mine la Apia, amandoi cu acelasi salariu. A zis ca nu pleaca. Prietenii stiu de ce.
    Ti-am distribuit art. pe Jurnalisti, un grup inchis pe Facebook. Membrii sunt publici iar continutul mesajelor postate este privat.
    Te felicit pentru art.

  14. 14 ica 02/01/2011 at 19:30

    Ce să zic, după 30 se ani de jurnalism, cunoscută bine de cei cărora m-am adresat, cu patru ani înainte de pensie şi cu credinţa în suflet că genul publicistic numit anchetă nu are căutare în presa românească, declar sus şi tare: mai bine mă făcea mama curvă sau măcar posesoarea unor picioare lungi şi dezvelite până la chiloţi şi m-aş fi descurcat mai bine, şi pe vremea cealaltă cu activiştii de partid, unii dintre ei mari proprietari de trusturi de presă, acum, sau cu afaceriştii de carton în timpurile astea ale capitalismului sălbatic,iar eu transformată, că între timp am mai îmbătrânit, în mare specialistă la vreun partid-emanaţie revoluţionară,şi fără nici-un fel de principiu aş fi ocupat o super-remunerată funcţie în presa publică făcând viaţa amară jurnaliştilor urâţi,frumoşi şi inteligenţi,deştepţi şi cu ceva “prinţipii” la bază! Eu nu mai pot să mă recalific, nici nu mai pot să schimb nimic, mi-este milă de voi,însă,cei care credeţi că veţi schimba ceva în România doar lucrând în presă. Căutaţi-vă repede un şef cu bani, dacă puteţi, zugrăviţi-l aşa cum vrea muşchii lui şi de câte ori vrea în propriul ziar,pentru că doar aşa veţi reuşi să vă plătiţi ratele la bancă şi să vă hrăniţi familia. Am credinţa că pe ei nu-i va ierta Dumnezeu pentru ceea ce vă fac şi sper ca păcatele voastre să treacă în încăpătoarele lor suflete negre!

  15. 15 doctor 07/01/2011 at 12:36

    hmm…
    si totusi,exista…
    adevar gol-golut
    emotie,
    sensibilitate,
    curaj.
    ,,Sa-ti fie frica
    si totusi,sa mergi inainte,
    poate asta inseamna curaj”
    GHEORGHE CALCIU DUMITREASA
    Felicitari,

  16. 16 Adrian Cosma 26/04/2011 at 05:15

    Abia acum iti citesc jurnalul.

    Doua idei m-au lovit.
    Nu stiu daca mai sunt de actualitate.
    Dar stiu ca sunt de actualitate.

    “Pe de o parte ţi se cere să cauţi subiecte grele, cu audienţă. Pe mărunţiş. Nu ai mamă, nu ai tată.”

    De aici pleaca drama jurnalistului: ti se cere.
    Faci ce ti se cere, mai scrii, nu faci ce ti se cere, nu mai scrii, nu mai mananci.
    N-am scris niciodata un articol, n-am calcat niciodata intro redactie. Si daca ajuta Dumnezeu o sa scap si pe mai departe.
    Desi asta se intampla peste tot: faci ce ti se cere, ramai, nu faci ce ti se cere, nu mai mananci.
    Am facut si compromisuri, dar am facut de mai multe ori si altceva decat mi s-a cerut si a iesit prost, n-am ramas.
    Mai am si acum in fata decizii grele. E foarte greu sa alegi daca preferi sa traiesti gol pe dinafara sau gol pe dinnauntru.
    Dar e foarte usor sa vorbesti despre deciziile altora.
    Asa ca, sa vorbim despre deciziile altora.
    Deci, e mai bine “sa faci ce ti se cere” sau “sa ai mama si tata”?
    Cred ca trebuie sa stii cine esti si sa fii cine esti.
    N-ai “mama si tata”, iti poti permite sa scrii “fara mama si tata”, esti mai aspru la limba, fa “ce ti se cere”, esti rebel, fii rebel cu cauza, esti un sentimental, varsa lacrimi (de bucurie).
    Fii consecvent si timpul te va defini in ochii celorlalti.
    Nu te contorsiona dupa o societate stie putin si vrea doar ce stie, arata-ne cine esti tu si cei interesati, cei din acelas aluat se, vor fideliza in jurul tau.
    Coaguleaza-ti publicul propriu si moguli te vor vrea, nu atat pentru tine, cat pentru publicul tau.

    Bine, dar subiectele grele, cu audienta?

    A doua idee despre care vorbeam ma convinge ca daca vrei, stii ce ai de facut:
    “Am valorificat doar scandalul din jurul răzbunării. Nu şi potenţialul mărturiilor unei epoci controversate.”

    E ideea ta, ce-ai facut cu ea?


  1. 1 Micro-blogosfera pe Trilema - Un blog de Mircea Popescu. Trackback on 30/12/2010 at 12:38

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s




Categorii

Arhiva

Statistică

  • 26,370 accesări
Advertisements

%d bloggers like this: