Cum să încurci demnitarii, sub acoperirea de ziarist, două decenii, în aşteptarea Aspaziei

Douăzeci de ani de activitate revoluţionară şi cincizeci de viaţă nu-s de colea. Aşa că merită o privire mai atentă de sărbători. Să facem aşadar o mică mărturisire, între două ture de spionaj, pe lângă caravana de merţane negre ale SPP, de lângă domiciliul cosaşului- filosof din munţii guvernului, aflat în permisie de sărbători. De fapt eu nu sunt ziarist şi am vrut întotdeauna să fug din ţară. Ce să faci în fundul ăsta de lume fără perspective? Să te uiţi la mafioţii din administraţie, cum prosperă şi te sfidează, chiar şi când sunt arestaţi?

Că rudele au început să dea semne de nervozitate să mai tot cotizeze la formarea mea profesională veşnică, de la noul loc de muncă. Nu-s nici ziarist, nici muzician, nici inginer. Nimeni nu ştie ce sunt de fapt, nici chiar eu.

S-o luăm cronologic. Am vrut s-o tund încă din liceu. Mai apoi şi în facultate. Acoperirea de jurnalist a venit dintr-o întâmplare. Să vedem cum.

Prima dată când am vrut s-o tai, cu un grup studenţesc de folclor, s-a băgat pe fir guvernatorul centrului universitar. M-a considerat element periculos şi nu m-a lăsat în turneu în străinătate cu prietenii. „Ăsta nu mai vine înapoi din Elveţia”. Eu nu am plecat, alt coleg bracist a rămas acolo fericit, în locul meu.

Am încercat şi ca arbitru de sport unic. Cel rege. Acolo m-au depistat alţi securişti că nu înţeleg cauza partidului. „Trebuie să te pricepi să trânteşti meciuri, e şi aia o artă”, spunea cu emfază unul din formatorii generaţiei de aur. Nu poate fi primit oricine în elită.

Am încercat şi meseriile de lăptar, croitor, lăcătuş. Am încercat şi ca revoluţionar. Din păcate guvernatorul m-a depistat şi la frontul studenţesc şi a trebuit să caut altceva. Consultanţii de specialitate mi-au recomandat ceva mai impresionant pt CV. Nu te poţi duce în vest ca simplu cetăţean, că te pun doar la zugrăvit sau cules de castraveţi.

Am testat şi zona privată. M-au atenţionat că nu sunt pe lista ziariştilor care pot falimenta fără probleme firmele cu datorii la stat, pentru a face altele mai potente. După un eşec răsunător, în distribuţia de ziare de centru, am promis s-o las moartă cu afacerile.

Nu l-am ascultat pe frăţior. Să las naibii naţia şi să fac cu el o partidă de polo cu sârbii. Îi invidiez prea târziu viaţa liniştită şi îndestulată pe alte meleaguri.

Mai era o şansă, ca jurnalist. Puteai fi trimis la un moment dat ca şi corespondent, fie şi în teatru de război. Zis şi făcut. Fuga la şcoală, în Capitală, că afară nu merge cu şcoala vieţii. Pretextul oficial era întâlnirea cu un prieten din copilăria de pe Valea Oltului. „Ardei gras” dă la proba practică doi de 10. Speram să trec de test, da nici chiar aşa. Ce mare lucru să găseşti un ghiozdan scump cât un candelabru, în prima zi de şcoală, în Piaţa Revoluţiei, la doi ani de la lovitura de stat.

Nu s-a prins nimeni că nu am nicio treabă cu domeniul. Doar o trambulină spre libertate. Până când pe la al 10-lea ziar, guvernatorul e iritat iar, acum că i-am deranjat şeful. Voia să-l dărâme el, nu presa. Ce mare chestie că au mâncat şi ei bine, tpţi emanaţii, cu preşedinte şi premier la un loc, la un restaurant clujean şi a plătit fraierul de contribuabil, întrebat postfactum. Afară de la ziarul opoziţiei, atât eu, cât şi materialul de diletant.

Fata care-i purta vorbele guvernatorului a fost mai categorică decât trepăduşii de servici, care s-au limitat doar să-mi recomande să-mi schimb profilul profeisonal de pe fbk. „Tu încurci vipurile. Ţii demnitarii din activitate. Nu pot lucra din cauza ta”, m-a pus Despina pe gânduri multă vreme.

Pe la al 15-lea ziar a mai apărut o ocazie. Urma să se facă redacţie regională. Şefii merg la team building cu mogulul în ţări exotice. Nu am fost pe lista adevăraţilor candidaţi. S-au prins şi ăştia. Mai încercăm.

La al 20-lea ziar a mai fost o şansă irosită. A venit patron unu de la o echipă de fotbal de cupa campionilor. I-am rătăcit numele şi i-am tras-o din greşeală. Cum să nu te dea afară? Normal că a fost supărat, în ziarul lui, să-l faci de râs în faţa amantei. Că şi-a pierdut maşinile, pentru că nu mai avea bani. Taman când se întorcea din Dubai din concediul de vis.

După alte încercări ajung în sfârşit moca cu un cor de copii, chiar în inima Europei. Îi păcălesc şi pe ăia. Acreditare în engleză, acces la internet, cafea naturală şi fursecuri non stop. Doar jurnalişti autentici, străini, că românii nu sunt interesaţi de gen. Cum să fugi la centrul de azil? Ameţit de laurii gloriei (copiilor) am uitat de ce plecasem şi am revenit acasă. M-am trezit din vis doar în graniţă, când răcnea un vameş în dulcele grai, după suveniruri.

După alte încercări ajung la guvern cu aceiaşi copii la colindat. Dacă îi trimite şi pe ei afară, ca pe alte vipuri? Şi am iar ocazia s-o tund. Nu i-au trimis. Iar guvernatorul nu a ratat prilejul să-mi arate obrazul la o conferinţă de presă. „Eu te-am ajutat să-i cânţi premierului Termopan la ureche, tu mă hărţuieşti”, mi-a spus când am dat buzna peste cabana sa de pe Valea Someşului.

Am mai făcut o tentativă de evadare şi după testul răbdării şi pe la alte tabloide, am schimbat din nou domeniul. Justiţia e bântuită de străini, atât prin săli, unde pedofilii fac coadă la împărţit certificate de bună purtare, cât şi prin birouri, unde olandezii măsoară temperatura reformei. Negativă de principiu. Ocazie să încercăm evadarea. Degeaba. Pe ăştia nu-i păcăleşti. Un singur ziarist clujean are uşile deschise prin palat. Şi nu sunt eu acela.

Comemorarea revoluţiei. Pardon, am stabilit că a fost lovitură de stat. Nici nu contează, că-s tot ei, pregătiţi de decenii. O nouă ocazie. O abordăm dintr-o perspectivă imposibilă. De ce n-au stat cuminţi la locurile lor? Cine se prinde că totul a fost regie? Străinii vin din nou. Le place să vadă morţi reali. Nu iese nici acum. Pe mine nu mă caută nimeni. N-ai certificat de revoluţionar, nu exişti.

A mai fost o ocazie, da nu a ieşit nici asta. Am prins un mafiot de calitate extra, din baronii locali care şi-au tras pe persoană juridică fostele uzine tovărăşeşti. Top 300, cetăţean de onoare, afaceri prospere auto şi comerţ. Cu un material cu ăsta dădeam sigur lovitura şi mă căutam străinii. Degeaba. Nimeni nu publică cu oamenii de care şi şefii poliţiei se tem. Chiar dacă cu întârziere de opt ani, tinerii din judecătorie s-au făcut că nu mai înţeleg bine codul secret de ka Victoria. L-au pus să ducă gardul vecinului la loc. Îşi făcuse încă o reprezentanţă auto pe proprietatea omului, sus pe deal.

Poate ocazia cea mai bună de a emigra a fost întâlnirea cu Aspazia, celebra amantă plantată în ograda vipurilor arestate. Când ne-am văzut amândoi faţă în faţă, pe trotuarul DNA, am fost aşa de surprinşi, ca doi tineri nevinovaţi, încât am uitat de ce ne aflam în acel loc. În loc de interviul carierei, care putea salva cele două decenii, cu ecouri şi aprecieri în presa străină, putea să se lase cu o nouă demitere. Măcar să-mi fi făcut o poză cu ea, mai îndulceam rateul.

Deci vom mai încerca. Am mai păcălit ceva patroni. Noroc că ăştia nu-s prea interesaţi să-şi cunoască toate podoabele. Nu s-au prins că nu poţi fi veşnic reporter. După 20 de ani, un ziarist român normal de tranziţie devine şef, patron de gazetă sau primar. Sau schimbă meseria. Cine mai poate merge la conferinţe de presă în pragul pensiei? Are dreptate editorialistul- globtrotter fără bacalaureat. E cam jenant să stai lângă studente practicante, fără să te gândeşti la cu totul altceva decât la meserie.

Prevăzători, am asigurat şi continuitatea sponsorilor. Că după dispariţia unei generaţii altruiste, cine mai cotizează la facturile restante de la bloc? Ca mâine vin fetele din turneu şi vor putea prelua ele povara cheltuielilor de întreţinere, de pe umerii părinţilor şi a socrilor.

Şi dacă mai schimbăm ceva ziare, ajungem inevitabil în Cartea Recordurilor. Mai încercăm. Încă zece, douăzeci de ani. Oare vin ei, agenţii constatatori, sau trebuie să ne deplasăm personal să ridicăm premiul la Londra?

Cicliştii străini ne-au luat premiile şi juliturile din pădurile Apusenilor la Maratonul Maros Bike

Recordul de participare la maratonul internaţional de la Gilău s-a regăsit şi în activitatea medicilor de la urgenţă. Musafirii ne-au bătut favoritul clujean, dar au dus acasă, pe lângă punctajul de olimpiadă şi multe julituri culese din pădurile noastre.

Maghiarul Blazso Marton, multiplul campion al Ungariei, câţtigător al mai multor competiţii internaţionale, la vârsta de 31 de ani recidivează şi duce acasă premiul cel mare al maratonului Maros Bike de la Gilău. Blazso a scos pe 80 de km prin pădurile din jurul Tarniţei 4 ore, 11 minute şi 35 de secunde. El primeşte astfel punctaj internaţional care contează pentru calificări la olimpiadă, alături de Stancu Alexandru (4, 15 ore, Câmpulung), Marian Frunzeanu (Sibiu- Bike Expert), Răzvan Jugănaru (Dinamo Bucureşti- Câmpulung) şi Gabriel Ţintea (Emmedue Sport Ploieşti). La fete pe primul loc în proba lungă de 80 de km a câştigat Emes Fodor din Odorhei, No Mad Racing Team, cu 6 ore, 11 minute.

Clujeanul Radu Tudor (Maros Sport), unul din favoriţii noştri la podium a ratat competiţia, după probleme tehnice, care l-au obligat să umfle pneul la fiecare 10 minute. Tudor a ajuns doar pe locul 15 în clasamentul general.

Peste 400 de biciclişti din ţară şi stărinătate au concurat la Gilău, la ediţia a 5-a a competiţiei Maros Bike Marathon, organizată de fraţii Maros, cu sprijinul rutierului Elisei Miron.

Medicii şi salvamontiştii prezenţi la competiţie au avut de lucru, după ce peste 60 de rutieri au prezentat contuzii şi julituri, în special la faţă şi membre. Chiar şi marele câştigător al competiţiei, ungurul Blazso Marton, a apărut la festivitatea de premiere cu picioarele sângerând. Cea mai gravă accidentare a fost o fractură de claviculă, biciclistul fiind trimis la urgenţă pentru îngrijiri suplimentare.

Epigramiştii au atârnat premierul Boc pe Feleac

Spectacol total la întâlnirea epigramiştilor de la Cluj. Cei mai vizibili ministeriabili au fost luaţi la ţintă de peniţele neiertătoare.

Câteva zeci de epigramişti din ţară şi străinătate au participat în luna setembrie la Cluj, la cea de-a 22-a ediţie a festivalului Eterna Epigramă, organizată de Cenaclul local Satiricon.

Surprizele au apărut în recitalul care a urmat  festivităţii de premiere, de la Casa Municipală de Cultură. Concurenţii s-au dezlănţuit şi au tras cu proiectile cu cerneală în vipurile puterii.

Premierul spânzurat

La categoria Feleac, ploieşteanca Florina Dinescu a performat cu catrenul:

„Cum Boc iubit e de mulţime/ Pe deal urcaţi-l pentru nat/ Să fie şi el la-nălţime/ Desigur, atârnat”.

Nici preşedintele nu a scăpat de ironii. Nicolae Nicolae din Caransebeş i l-a trimis pe Bute prin preajmă.

„Priveam la Bute cum lovea/ Cu pumnii lui herculeeni/ Şi mă gândeam că n-ar strica/ Să-ncerce şi la Cotroceni”.

Preşedintele a fost de altfel ţinta preferată a luptătorilor din cenacluri.

„Ca să-l vadă-ntreaga ţară/ Cum loveşte, cum denunţă/ Venea pe sticlă să apară/ Deci la sticlă nu renunţă”.

Scutul antirachetă nu putea lipsi în versificaţiile criticilor preşedintelui.

„Ce-i lipseşte unui chel/ Când e mare demnitar/ Şi răspundem toţi la fel/ Scutul… de mărgăritar”.

Elena Udrea a fost şi ea răsfăţată de concurenţi cu mai multe producţii.

„A declanşat un nou război/ Şi lumea este intrigată/ Că în sondaje Miss Pleşcoi/ E tot c-o cotă ridicată”.

„În politică-i firesc/ Chiar ajunsă în elită/ Dacă vreau să călăresc/ Mă mai las şi călărită”.

Educaţia cu Funeriu a fost şi ea preferata epigramiştilor.

„În ţară cosntruim tot mai puţin/ Dar un ministru iese să se bată/ Şi-o demonstrează tuturor din plin/ Că şcoala românească-i terminată”.

De la miniştri la aleşi a fost doar un pas. Ioan Grosu din Galaţi a analizat saltul sinucigaşului electrician Sobaru din Parlament.

„A fost un gest fenomenal/ Şi-a folosit din plin momentul/ Ca să constate personal/ Cam cât de jos e Parlamentul”.

Drumurile clujenilor nu au fost iertate de condeieri, fie ele în exploatare sau în veşnic şantier.

„Lung e drumul dorului/ Dar mai lung al Clujului/ Drumul dorului se gată/ Autostrada, niciodată”.

„Urcat-au curioşi nevoie mare/ Sus pe Feleac, cu ochii hăt în zare/ Că doar de-acolo s-ar putea să vadă/ Vreun crâmpeiaş gătat de-autostradă”.

Deputatul curtat de toate partidele pentru aglomerația de la cabinetul parlamentar trage cu ochiul la Primărie

Interviu cu tipograful Mircia Gurgiu

Singurul deputat clujean care-și ține fără excepție audiențele săptămânale a plecat în vacanță cu familia, doar după ce a rezolvat ultimul cetățean care-i făcea anticameră la cabinetul parlamentar.

Mihai Bacalu: E dificil pentru o persoană născută la țară să devină parlamentar astăzi?

Mircia Giurgiu: E ușor dacă ai activitate. În ultima vreme însă trebuie să ai și foarte mulți bani.

MB: Ce statut preferați? Cu un partid în spate, sau independent?

MG: Am avut cele mai bune intenții cu PDL în 2008. Nu mi-am imaginat că ajungem să tăiem ajutoarele sociale, drepturile salariale și să luăm atâtea măsuri antipopulare împotriva cetățenilor. Nu am putut să fiu de acord și am fost dat afară. Am semnat un acord de susținere de către sindicaliști a guvernului, dar nu am avut niciun sprijin de la guvern. Am votat împotriva măsurilor. M-am ținut de cuvânt, pentru ce am spus în campania electorală. Am fost dat afară din partid. Acum sunt independent.

MB: Ce preferați? Parlament sau Primărie?

MG: Prefer Parlamentul, dar nu mă feresc nici de altă candidatură. Deocamdată primăria nu reprezintă o miză pentru mine. Am fost rugat de Partidul Conservator să accept să fiu trecut pe sondajul lor pentru Primărie. Încă nu am luat o decizie.

MB: Care meserie vă este mai apropiată? Aveți abilități și studii de tipograf, sindicalist, sociologie, jurnalism și agricultură.

MG: Eu sunt tipograf și sindicalist, cu o experiență în probleme sociale de peste 15 ani. Linotipist de plumb la carte, până în 1997, când s-a desființat sectorul și am trecut la montaj. În paralel m-am ocupat de activitatea sindicală, având și o emisiune tv. Contractul meu la tipografia de stat nu este întrerupt, ci doar suspendat. Mă pot întoarce oricând înapoi cu plăcere.

MB: Ce preocupări extraprofesionale aveți?

MG: Nu prea am timp pentru acestea. Îmi place sportul, fotbalul în special. Când mai am puțin timp stau cu familia și vizitez rudele soției și pe mama din Apuseni. Joc fotbal cu echipa parlamentului. Merg la stadion la echipele clujene, dar țin în mod egal cu fiecare. La fel cu echipele din județ, din Turda, Florești.

MB: Îi sprijiniți necondiționat pe locuitorii din Apuseni, de unde proveniți?

MG: Da, fac tot ce pot pentu aceștia, unde este o zonă aridă. Aici oamenii au puține posibilități, în afară de creșterea animalelor și cartofii. Îi ajută puțin la venituri.

MB: Sunt reclamații din partea inspectorilor silvici că se fură masiv lemne în acea zonă.

MG: Marea problemă nu sunt localnicii, ci firmele care exploatează lemnul. Nu se poate compara o căruță de lemne cu convoaiele de remorci ale firmelor. Nu am informații complete legate de incidentul cu bruscarea inspectorilor.

MB: Cum se pot elimina comisioanele demnitarilor pentru ințiative parlamentare, sau pentru autorizații de construcții? Legenda a ridicat comisionul de la 10 la sută în timpul lui Funar, la jumătate în mandatul lui Apostu.

MG: Vă pot spune că nu am avut niciodată nicio firmă și nici nu o să am. Nu vreau să acuz pe nimeni. Eu nu am nicio problemă. Fiecare va răspunde pentru ce face. Cine nu-și respectă meseria pentru care este plătit, își va căuta loc de muncă.

MB: Aveți modele, prieteni, aliați în mediul politic?

MG: Mă înțeleg bine cu toată lumea. Relații bune, nu cu toți la fel.

MB: E greu să menții o familie unită fiind frecvent plecat de acasă?

MG: Înainte, ca lider de sindicat mai mult lipseam. E nevoie de respect din partea fiecăruia.

MB: Ce preferați, termenul de voievod sau de guvernator?

MB: Nu denumirea contează. Trebuie să vedem ce este mai bine pentru cetățean. Încă nu a văzut nimeni proiectul. S-a discutat atât fără un document în față. Deocamdată pentru orice problemă cetățeanul trebuie să vină la Cluj. Cei din Huedin renunță la sprijinul APIA, decât să vină până aici. Dacă vor mai veni și din alte județe? Cetățeanul trebuie ajutat, nu trebuie introduse obstacole sau distanțe suplimentare între el și autoritate publică.

MB: Ce tentații are Bucureștiul pentru parlamentari?

MG: Nu prea am timp liber. Încerc să rezolv toate problemele la Parlament, am întâlniri cu sindicaliștii. Seara ajung târziu. Când termin treaba la Bucureti vin acasă.

MB: Cum vă faceți promovarea?

MG: Exact cum fac de la început. O conferință de presă pe săptămână și audiențele, cu un consilier de specialitate. Merg pe stradă, în mijloace de transport în comun, în piețe, mă întâlnesc cu sindicaliști. Nimic special. Din audiențe am aflat cu mult înainte că se închide Napolact la Huedin, sau Fabrica de bere Ursus din Cluj. Încerc să țin legătura cu oamenii. Apoi la audiențe, sunt zile când vin și 60 de persoane. Încerc să-i ajut pe toți, cu tot ce pot legal ca parlamentar.

MB: Cum vă selectați prioritățile în rezolvarea audiențelor? Câte probleme reușiți să rezolvați?

MG: Eu știu că pentru fiecare, problema lui e cea mai importantă. Țin cont de problema fiecăruia, elevi, studenți, absolvenți, șomeri, vârstnici. Le grupez la nivel local sau național și le expediez instituțiilor responsabile. Oamenii reclamă în special lipsa locurilor de muncă, pensii, probleme cu proprietatea, evacuări. În primul mandat reușeam să rezolv 70- 80 la sută din solicitări, acum e mai greu, doar 65-70.

MB: Cum vă faceți agenda? Folosiți internetul?

MG: Niciodată. Eu sunt de modă veche. Mă duc personal unde e necesar. Nimic electronic, în afară de comunicatele de presă.

MB: Cine conduce România?

MG: Sunt organe alese să se ocupe. Nu sunt de acord nici cu intervenția FMI. Cine e ales, să răspundă. Guvern, parlament, președinte.

MB: Ce preferințe aveți în zona culturală?

MG: Încerc să citesc și să particip la spectacole la operă, filarmonică, film. Susțin Clujul în campania pentru capitala culturală a Europei. Trebuie să ne pregătim din toate punctele de vedere. Să ne îngrijim și să sprijinim instituțiile de artă. Cultura ar trebui să fie o prioritate la Cluj, la fel ca și sănătatea.

MB: Cum comentați problemele din cultură? Toate instituțiile muzicale au probleme cu infrastructura.

MG: Sunt probleme și încerc să ajut. NU e simplu, aproape toate clădirile din centrul orașului sunt ocupate de fundații din afara țării.

MB: Doriți ca băiatul dvs să-și susțină Bacalaureatul cu sisteme de supraveghere?

MG: Nu mi se pare în ordine sistemul, poate induce emoții suplimentare. Trebuie să avem certitudinea că sunt bine pregătiți. Nici cu legea educației nu sunt de acord, e o variantă asumată de ministru. O lege trebuie să fie acceptată.

MB: Spre ce carieră doriți să vă orientați copilul?

MG: Fiecare trebuie să facă ce îi place. Eu am plecat de acasă cu gândul de a deveni ziarist sportiv.

MB: Aveți încredere în justiție?

MG: Am încredere. Dar judecătorii trebuie să știe că trebuie să respecte legea. Au salarii bune, nu au fost afectați de criza economică. Să judece doar în funcție de probe, nu politic.

MB: Cum vă petreceți concediul?

MG: Câteva zile cu familia în Turcia, apoi la rudele soției și mama, la fân și munci agricole.

MB: Va pierde puterea Ardealul, dacă Autostrada Transilvania rămâne blocată?

MG: Ni se tot spune că sunt negocieri. Să se stabilească clar dacă se continuă sau nu. Dacă în acest an nu se face nimic vor fi mari nemulțumiri.

Nepot de actor monarhist luptă pe facebook în slujba social- democrației clujene

Interviu cu juristul Mircea Jorj

Liderul filialei municipale a PSD Cluj își împarte timpul între partid, firma la care lucrează, pasiunile extraprofesionale și prietenii cu care își încarcă bateriile la sfârșit de săptămână. Deși a fost ocolit în bătălia internă de partid, pentru nominalizarea la calitatea de candidat la funcția de primar, Jorj susține cu diplomație că încă nu i-a sosit sorocul. Dacă în CV arată că a trecut prin mai multe profesii, de la protecție, profesor, manager, jurist, interlocutorul se arată atras cel mai mult de mirajul trebilor publice.

Mihai Bacalu: De unde atracția către administrație publică?

Mircea Jorj: Inițial trebuia să urmez Institutul de film, unchiul meu fiind actorul Jorj Voicu, care m-a ambiționat. Din păcate a murit în 1991, o mare decepție. A fost al doilea tată. Am decis să renunț la această carieră. Am dorit să fac dreptate, să fac oamenii fericiți. Am crezut că prin teatru voi face oamenii fericiți. M-am angajat, am cunoscut juriști. Am făcut până la urmă Dreptul Administrativ. Pe atunci începea să fie creat cadrul pentru profesionalizarea administrației.

MB: Nu e un paradox că Clujul candidează pentru capitala culturală a Europei, dar suferă din punct de vedere cultural. Filarmonica a fost scoasă din centrul orașului, Opera nu are centrală termică, Conservatorul stă în chirie, Liceul de Muzică e evacuat din centru în clădirea unei școli din zona industrială.

MJ: Nu există infrastructură în domeniul artistic. La capitol resurse umane avem însă mari talente. Am prieteni în Filarmonică. Un fin e actor. Am privilegiul de a cunoaște oameni de cultură. Mama e membră a Uniunii Scriitorilor. Cunosc partea aceasta culturală a orașului. Din punctul de vedere al infrastructurii Clujul nu este pregătit.

MB: Poate fi o explicație a lipsei infrastructurii culturale, lipsa de pregătire culturală a clasei politice?

MJ: Oamenii politici s-au îndepărtat de viața culturală. La noi din perioada comunistă a venit acea încercare, de a pune în spate tot ce înseamnă act de cultură. Ne-am negat valorile.

MB: E aglomerată o zi obișnuită din viața unui om politic?

MJ: Trăiesc din salar la o companie privată. Nici mare, nici mic, ca vremurile în care trăim. Îmi mănâncă 70 la sută din timp. În rest încerc să și schimb ceva la nivelul organizației municipale a partidului, 2-3 ore pe zi. Fac politică din 1993, de când generația mea a avut oportunitatea de a prelua conducerea la acest nivel.

MB: V-ați adaptat noilor tendințe în comunicare? Sunteți activ pe facebook și pe blog.

MJ: E o comunicare foarte activă. Din lipsă de timp nu mai poți suna prietenii. Pentru un politician e esențial să transmiți mesaje, gânduri, acțiuni. E un avantaj dacă știi să-l folosești, nu să-i pui pe alții să-ți facă treaba. Am primit mesaje și din străinătate, și de la foști colegi din școala generală. E o platformă extraordinară. Sunt condamnat să folosesc tehnologii moderne, sunt preocupat de tot ce înseamnă tehnologie de vârf. Am căutat să fiu în ton cu lumea, cu aplicații care fac viața mai ușoară.

MB: Nu e o contradicție cu reacția adversă la introducerea amprentei digitale la intrarea angajaților din Primărie?

MJ: În momentul în care cineva îți invadează intimitatea, pentru că tehnologia înseamnă un control. Cardul bancar e la fel. Există vulnerablitatea de a fi controlat. Eu vizam doar faptul că funcționarii publici nu și-au dat consimțământul prevăzut de lege, faptul că primăria nu e autorizată să gestioneze asemenea informații. Nu a fost un atac politic, ci o îngrijorare a mea că aceste baze de date invadează viața privată a oamenilor și că există riscuri majore.

MB: Ce pasiuni mai aveți?

MJ: Sunt radioamator, unul mai tânăr. Pe vremuri, doar cu girul securității deveneai radioamator. După revoluție a fost mai ușor. La Cluj avem chiar și campioni mondiali. Poți comunica de pe orice loc al planetei, indiferent de starea meteo. Facem schimb de informații privind economia. Rușii sunt foarte puternici în acest domeniu, dețin și tehnologie mai bună. Sunt implicat în montarea unui repetor de radiocomunicații de mare importanță, care este utilizabil pentru serviciile de urgență. La cutremur radioamatorii au comunicat cel mai bine. Cu sistemele acestea de comunicație și deplasările off road am reușit să facem niște lucruri deosebite în zona montană.

MB: Mai practicați sporturi extreme?

MJ: Artele marțiale au reprezentat cam 80 la sută din ce sunt eu astăzi. Am început din 1986. Ne antrenam în zona stadionului Clujana. Am ajuns până la a conduce sala mea de sport. Am renunțat din lipsă de timp, după ce m-am anagajat la primărie, când obținusem centura neagră.

MB: Cum se relaxează Mircea Jorj?

MJ: Ies în natură, la sfârșit de săptămână, în zona Someșul Rece- Blăjoaia cu prietenii. Și în concedii, tot în munți, la noi și în Alpii austrieci.

MB: V-ați clarificat dilema recentă, a cui este România?

MJ: Eram foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă, când am pus această întrebare, afundarea economică, acum gestul maghiarilor autonomiști. Mă deranjează că în 2011 discutăm despre aceste lucruri, în loc să discutăm de chestiunile cu adevărat importante. Parcă nu mai există ordine și rigoare. Oamenii au atitudine și nerv doar pe stradă și pe facebook. Întrebarea mea de pe internet a fost preluată, cu zeci de răspunsuri de atitudine, inclusiv din diaspora. Am vrut să văd dacă oamenii au o percepție, dacă identifică un vinovat. M-am lămurit că problema nu este la oameni, ci la factorii de putere.

MB: Cine conduce PSD la Cluj?

MJ: Este un consiliu de conducere care ia decizii.

MB: Regretați ratarea nominalizării pentru candidatura la Primărie? Vă mai preocupă revenirea la această calitate?

MJ: O candidatură de primar în acest moment era foarte complicată, iar colegul meu, senatorul Alexandru Cordoș are foarte multe resurse de a lupta pentru această funcție, iar dimensiunea națională prin statutul său este foarte importantă în această cursă. Trebuie să formez o armată puternică de voluntari și oameni politici. Nu știe lumea câte schimbări s-au făcut și la noi. Să nu spui niciodată niciodată unei viitoare candidaturi.

MB: Cât s-ar întinde regiunea noastră după reorganizare? Cum ar trebui să se numească?

MJ: O decizie de genul ăsta vine după fundamentări sociale, economice și culturale. Aș vedea actuala regiune de dezvoltare de nord- vest. Cei de acolo nu au avut competențe de control și gestionare. Dar schimbările profunde se fac doar în momentele de stabilitate economică și poliică. Să nu fie mai scumpă decât beneficiile obținute. Regiunea noastră ar trebui denumită Transilvania de Nord Vest.

MB: Aveți încredere în justiție?

MJ: Ca politician ar trebui să spun că am. Ca persoană am pierdut procese care nu ar fi trebuit, într-o țară normală. Cum este procesul pentru funcția de subprefect, din care am fost destituit ilegal. E posibil să produc o mare surpriză, pentru că am câștigat procesul de repunere în funcție a funcționarilor publici, destituți de actuala putere.

MB: De la care șef ați învățat mai mult, din experiența din administrația publică?

MJ: Pentru mine chestia cu cele 180 de plângeri penale ale lui Funar a fost o școală. A fost șansa de a mă valida profesional, când alții mai importanți au refuzat. Am câștigat încrederea oamenilor din jurul lui. Și chiar a lui Funar. Cu Emil Boc a fost o perioadă interesantă. A venit cu mult elan și modestie, cu o echipă tânără. A produs schimbări în timp scurt. Din păcate, lipsa de experiență și-a spus cuvântul. Administrația nouă a vrut să facă multe lucruri, ce nu s-a întâmplat. Nu am învățat multe de la Boc. S-a schimbat în câteva luni. De la prefectul Stamatian nu aveam ce învăța, pentru că eram de meserie, iar dânsul ca medic e incompatibil pentru administrația publică. Aici nu poți să gândești politic.

MB: Unchiul monarhist, nepotul social- democrat?

MJ: Unchiul a fost ca un al doilea tată. Monarhist, de modă veche. Sunt preocupat de dosarul său de urmărire din partea securității. Sunt interceptări în care apar nume importante din teatru. Aș scrie o carte cu aceste dezvăluiri, care ar putea devoala realități incomode. Tata a fost constructor în anii 70. A contribuit la proiecte de anvergură precum Cinema Republica- Piersic, Casa de Modă. Am copilărit în cartierul Grigorescu. Îmi place și iubesc acest oraș, cu toate problemele sale. Am fost influențat de amândoi, dar influența tatălui a fost în final mai puternică.

MB: A ieșit mediul de afaceri din recesiune?

MJ: Suntem în mare contracție economică. Timpul trece și lucrurile acestea adâncesc blocajele economice. Dezamăgirea mea profundă este că în toți acești ani, toate guvernele au făcut o greșeală esențială. Nu au gândit un proiect major de sprijinire a intreprinderilor mici și mijlocii, care își plătesc impozitele pe salarii. În proporție de 80 la sută din ceea ce se colectează la finanțe sunt aceste furnici. Am evaluări făcute de statisticieni, legate de situția și evoluția negativă a firmelor. Fiscalitatea și TVA-ul mărit a generat o și mai mare contracție. Îmi doream ca IMM-urile să fi fost ajutate măcar atât cât au fost sprijinite multinaționalele. Dacă 100 de hectare s-ar fi parcelat și nu s-ar fi dat la o firmă X să se facă buruieni, ca și Casarom sau Impact. Dacă s-ar fi dat mediului de faceri local, ar fi generat locuri de muncă.

MB: Are legătură criza economică cu întârzierile la inaugurarea hotelului Akantus, la care lucrați?

MJ: Au fost executanți care au avut lucrări mari în domeniul construcțiilor, care au dat faliment. Am reluat lucrările cu alții. Cu siguranță că va fi inaugurat anul acesta.

MB: Nimeni nu vorbește de baronii locali ai Clujului?

MJ: Aici nu există acea cultură din sud, ca și la Craiova. Ardelenii au mai mult bun simț. Cu siguranță există și aici probleme.

Piane în locul strungurilor pentru capitala Crișanei

Sfârșitul generației politice „Pușca și cureaua lată”

Omagiu baronilor comuniști din universitățile clujene

Nominalizarea rectorilor ca și cetățeni de onoare ai Clujului este o decizie destul de curioasă a primarului Sorin Apostu, chiar dacă ar avea ca motivație doar susținerea candidaturii orașului de pe Someș, pentru competiția de capitală culturală europeană.

Surprinzătoare este pentru că vine după ce Apostu a marcat decisiv în competiția cu colegul de partid Alin Tișe, aducând Opera Română, Opera Maghiară și Filarmonica în centrul orașului, la Zilele Clujului. Care Filarmonică este a Consiliului Județean. Nu doar gestul în sine a contat, aducerea acestor instituții în centrul atenției, cu un numeros public, dar Apostu este primul demnitar local de prim rang, care asistă la un spectacol maraton de muzică clasică, de la un capăt la celălalt. Exceptând oamenii politici maghiari, primarii sau parlamentarii români preferă să se relaxeze în cluburi sau restaurante, unde genul de cântec de pahar „Pușca și cureaua lată” le este cel mai plăcut refren.

Patent clujean „baron pe viață”

Decizia surprinde și pentru faptul că majoritatea rectorilor sau președinților de universități provin din structurile de conducere ale PCR. Tot fără excepție, aceștia s-au dat peste cap să implementeze patentul lui Marga, privind perpetuarea pe viață la conducerea instituției, inventând funcția de președinte al Consiliului Academic.

Rectorul Andrei Marga are fără îndoială importante merite în dezvoltarea Universității Babeș- Bolyai, chiar dacă doar cantitativ, prin număr de studenți și imobile. A menținut nedivizată comunitatea maghiară de cea românească. A reușit să cumpere sau să rupă din averea altor instituții, făcând loc fiecărei facultăți, împrăștiate aiurea prin tot orașul. Aduce la Cluj numeroși chiriași pentru afaceriștii imobiliari, chiar dacă numărul excesiv al studenților nu este justificat de nicio rațiune economică.

Expulzarea Filarmonicii

Dar una din deciziile rectorului Marga, care nu-i face deloc cinste și care ar putea fi adevăratul motiv pentru care acesta a refuzat titlul propus de primar, este aruncarea Filarmonicii Transilvania din Casa Universitarilor, în timpul guvernării PSD, din sediul în care a apărut și a evoluat de-a lungul deceniilor. Profitând de indecizia factorilor locali și a colegilor apatici din celelalte universități, șeful UBB s-a decretat stăpân pe patrimoniul tuturor universităților și a trimis muzicienii să cânte împreună cu ansamblurile studențești de foclor și brigăzile umoristice la Casa de Cultură, unde pe vremuri Marga și Munteanu trăgeau sforile în centrul universitar comunist. Cu toate eforturile administrației locale, noul sediu al Filarmonicii, care ar trebui ridicat într-un viitor incert, nu are un amplasament la fel de bun ca și cel realizat de regele Ferdinand, pentru întreaga comunitatea academică clujeană.

Muzica e Cenușăreasă în capitala culturală

De altfel toate instituțiile de cultură din oraș au probleme serioase de infrastructură. Academia de Muzică a ajuns chiriașă la Greco- Catolici, Opera și Teatrul rămân într-o clădire fără încălzire, fiind nevoite să-și suspende spectacolele în sezonul rece.

Nici Liceul de Muzică, pepiniera instituțiilor muzicale de cultură nu o duce mai bine. La aniversarea celor 6 decenii de activitate, elevii au fost anunțați că după încheierea anului școlar vor trebui să-și mute instrumentele și mobilierul într-un liceu industrial din apropierea zonei Clujana. Deși furnizează cele mai multe premii internaționale din oraș și este cel mai bun exportator de talente artistice, liceul a devenit o povară pentru municipalitate și va fi îndepărtat din centrul istoric al orașului. Primăria a decis să înceteze să plătească o chirie consistentă Cultului Franciscan, repus în posesia mănăstirii în care a funcționat școala, încă de la înființare.

Dor de mănăstire

Părerile în rândul părinților sunt împărțite. Unii ar dori ca liceul să aibe un sediu al său, cu funcții de școală, care să ofere siguranță, săli de studiu, cantină, internat și căldură în sezonul rece. Elevii s-au atașat însă de clădirea mănăstirii, din centrul orașului, pe care o părăsesc cu regrete. Ultima promoție care a terminat recent liceul a ținut să sublinieze acest lucru chiar la festivitatea de predare a cheii. ”Ne va fi dor de mănăstire, așa cum este ea, cu curtea interioară ca o pușcărie, cu sălile ca niște chilii, cu culoarele întortocheate, cu sala mare în stil gotic, cu podul și subteranele misterioase, cu parcul cu skateri”, au spus reprezentanții absolvenților cu lacrimi în ochi.

Ce știu mai puțin elevii muzicieni este faptul că la Liceul Industrial Unirea- Material Rulant se strâng semnături pentru evitarea strămutării. La rândul lor, aceștia trebuie să plece din școala lor fără bucurie. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a decis să facă loc muzicienilor, prin comasarea liceului industrial cu elevii de la Liceul Agricol Alexandru Borza din Cartierul Gheorgheni.

Atelier cu piane

Ca să corespundă necesității unui liceu specializat în muzică, imobilul de pe strada Paris ar mai trebui dotat cu săli de studiu, în care elevii să-și susțină orele individuale de instrument. Singura locație pentru aceste săli ar fi atelierul liceului, unde în prezent se află utilajele unde făceau practică elevii. Acestea vor trebui luate și ele spre noua destinație. Iar recompartimentarea atelierului ar necesita ceva timp, puțin probabil să fie rezolvată până la toamnă. Nu doar regionaliștii vor avea o vară fierbinte, ci și elevii și dascălii celor 3 licee.

Omagiu PCR-ului

Ce a avut în vedere primarul Apostu când a propus la grămadă toți rectorii, pentru avansarea la gradul de cetățean de onoare al orașului, mai puțin pe cel de la Agronomie, universitatea sa, doar el știe. Probabil că o fi luat de bune lista publicată în presă, cu favoriții la funcția de guvernatori ai viitoarelor regiuni, care-l dădeau câștigător în Crișana. Să caute să-și atragă simpatizanți și suporteri din toate mediile, chiar și de la inamicii politici?

Deja cârcotașii se întrec pe forumuri cu cele mai năstrușnice performanțe ale baronilor universitari comuniști, care au reușit să supraviețuiască încă 2 decenii după revoluția anticomunistă. Oricât ar dori, Marga nu este unic. Fiecare rector are câte ceva de ascuns, în afară de venituri. Rectorul Radu Munteanu a fost angajat la Politehnică de socrul său, Patachi Nicolae, în catedra sa de Măsuri Electrice. Munteanu va rămâne probabil în analele Politehnicii, fiind singurul rector care și-a concediat imediat după alegeri contracandidatul, pe profesorul Dorin Isoc, de la conducerea instituției, sub pretextul penibil al unor note cu zecimale date studenților.

Fostul rector Marius Bojiță de la conducerea Universității de Medicină și Farmacie are și el câteva probleme. Mai mulți martori din procesul de evaziune fiscală al conducerii clubului de fotbal Universitatea, din perioada în care era președinte, îl arată cu degetul pentru dispariția unor sume de bani din transferul internațional al unor jucători de valoare.

Drob medicinal cu polipi presaţi în balanţă

Petreceţi liniştiţi Paştele! Justiţia a început să vegheze şi pentru Dvs!

Miracol la Cluj în ajun de Paşti. Divinitatea chiar există. Şi nu a dat cu bâta. Ci cu balanţa. Adevărat a înviat. Maria Magdalena Petrescu, şefa Laboratorului de Anatomie Patologică a fost condamnată la închisoare de judecătorul Aneta Beatrice Birău. Un an de zile cu suspendare. Plus despăgubiri morale de 20.000 de euro părţilor vătămate. Neglijenţă în serviciu. De fapt a mascat o culpă medicală. S-a grăbit să autopsieze cadavrul unui pacient operat de medicul Teofil Pop- Interservişan de polipi. O necropsie care nu a identificat o cauză clară a morţii. Care i-a permis chirurgului să fie degrevat de o pedeapsă. Care a împiedicat Medicina Legală să stabilească adevărata cauză a morţii pacientului, la o lună de la operaţie. Petrescu susţine că e nevinovată.

În sfârşit a mai căzut o redută profesională. În ruptul capului nu acceptau medicii că unul de-al lor poate să dea socoteală dacă greşeşte. Şi discutăm de numeroase cazuri ajunse în instanţă, sau blocate de procurori. Hepatita împrăştiată cu dărnicie la centrul de dializă Nefromed, traficul de organe de la institutul de transplant al lui Lucan, bisturiul lui Florian, lăsat amintire într-o coloană vertebrală umană bihoreană, amigdalele mortale ale unei fetiţe operate de medicul Albu.

Magistraţii sunt extrem de duri când e vorba de infractori anonimi. S-au dictat fără rezerve condamnări pe viaţă la Cluj. Când ajung la vipuri, judecătorii deveneau brusc mai umani.

Una caldă, alta rece

Anul trecut a căzut şi reduta politicienilor, doar parţial însă. Judecătoarele de la Curtea de Apel păreau că vor deveni noile „mâini curate” ale ţării. Li se spunea „completul arest”. Rar scăpa cineva din tăvălugul arestărilor la Curte. L-au executat anul trecut fără milă pe Cristian Anghel, veşnicul primar din Baia Mare. Cu zâmbetul pe buze. Venise la Cluj într-o plimbare, nepregătit, convins că va trece fără probleme şi acest hop. Nu a ştiut că achiziţia la suprapreţ se cheamă corupţie. Liberal, deci opoziţie. Când să confirme şi cu puterea, că sunt necruţători, magistraţii s-au muiat.

Fotbal după ploaie în parc

Paszkany, singurul subiect local consistent de tabloid, finanţatorul  puterii a scăpat basma curată, deşi de 15 ani face cam ce doreşte în afara legii la Cluj. Se afişează public cu amanta, jonglează cu terenuri de sute de hectare, dă mită oficială de milioane de euro instituţiilor publice, atacă direct sau prin interpuşi magistraţii. Defrişează culturi experimentale la Agronomie şi copaci în parcuri protejate. Judecătoarea chemată să-l oprească în Parcul Feroviarilor se cramponează în copierea unor documente, amânând suspendarea inevitabilă a unor lucrări fără autorizaţie, în parcul public, pentru care în vest s-ar fi fi lăsat cu arestări.

Patent pentru atac preventiv

Dar punctul culminant la carierei lui Paszkany nu este afacerea Polus. Cel mai relevant pentru starea societăţii româneşti este atacul abject al golanilor lui de presă. Presa de partid aservită. După ce au preluat în franciză de la Bucureşti şantajul de presă, clujenii pot breveta acum atacul preventiv asupra magistraţilor care le judecă finanţatorii. Acesta ar trebui inclus în studiul istoriei presei postrevoluţionare a lui Tiberiu Fărcaş. Să dai anticipat în magistraţii care te judecă, fără greaţă, trebuie să ai ceva testicole. Totul la vedere. Şi să şi obţii efectul scontat. Achitarea într-un dosar cu serioase dubii. Campanie pe faţă. Doar magistratul se face că nu vede.

Imunitate pentru mafioţi de onoare

Şi cazurile de îngăduinţă faţă de vipuri pot continua. Cetăţeanul de onoare Ovidiu Turcu, patronul Dacia Service, alt baron local care se serveşte din terenurile vecinilor, fără pic de jenă este privit cu îngăduinţă de judecători. De 7 ani unul din procesele sale cu vecinii nu trece de prima instanţă. Fug magistraţii şi experţii de afaceristul cu apucături de mafiot ca de dracu. Mica reformă în justiţie e doar în terorie, nu acţionează retroactiv.

Sentinţă pentru Irinel

Pentru protecţia mascată a demnitarilor magistraţii clujeni au ajuns de minune. Nu-l protejează doar pe premier, pentru autorizaţia de construcţie ilegală a stadionului municipal, (cine sunt arhitecţii şi ce interes ascund ei?) dar îi protejează şi rudele infractoare. Un nepot al premierului a primit copilul la divorţ, o fetiţă de 3 ani, deşi a suferit mai multe condamnări şi nu avea un loc de muncă. Irinel Columbeanu poate fi invidios pe nepotul premierului. Şi pentru vipurile din universităţi, justiţia se joacă de-a hopa mitică cu profesorul care notează cu zecimale. Ba e reangajat, ba e concediat din nou, de o altă instanţă mărinimoasă cu şefii nomenclaturişti.

Mogulaşii fac coadă cu mâna întinsă la judecătorul sindic

Mai au magistraţii de confirmat şi în alte domenii, cum ar fi comercialul, nu doar în penal. Sportul naţional de falimentare a unor societăţi comerciale cu datorii continuă fără perdea de la revoluţie. Faci altă firmă şi totul merge mai departe. Schimbi doar numele. Transferi sau doseşti activele. Cică le-ai casat cu proces verbal.

Din păcate şi marii formatori de opinie uzează de acest obicei. Doar toată societatea o practică. Ei de ce nu ar face la fel? Balul Operei e organizat de un alt asemenea practicant. Matei Miko, naşul divorţenilor naţionali a schimbat şi el o firmă falimentară cu una mai curată. Îl faci senior al cetăţii pe primar şi omul închide ochii la datoriile firmei desfiinţate faţă de oraş. Sunt și excepții, chiar notabile. Ditamai colosul Lafarge nu a ştiut lecţia şi trebuie să bifeze un eşec resunător cu achiziţia unei balastiere falimentare numită Gran Beton, care a încercat marea cu degetul, cu un transfer fraudulos de active, dar ghinion, a căzut în plasă.

Achiziţii de televiziuni cu credit de la Finanţe

Ziariştii noştri extrem de vizibili pe la televiziuni nu se mulţumesc să păcălească doar fiscul. Se lansează în noi achiziţii. Televiziunea locală NCN a fost cumpărată cam cu datoria afişată pe site-ul Ministerului de Finanţe de către firma Imagistica Advertising. Marea artă pentru patronul Alexa, susţinut sau nu de omniprezentul Paszkany, prin toate instanţele clujene de judecată,  va fi să menţină trustul- cerc atunci când se va situa în opoziţie. Mai are un an să se impună pe o piaţă extrem de vulnerabilă. După pedelişti potopul. Până atunci rămâne singurul patron de presă scrisă care nu are proces de insolvenţă la Cluj, deşi are cele mai mari datorii din presa locală. Zice Ministerul de Finanţe că datoria sa este de 1.174.386 lei la sfârşitul anului 2010 şi că firma este în executare silită. Ăştia ori dezinformează, ori au primit carnet portocaliu cu toţii. Şi ca să nu fie singur pe sticlă, îl însoţeşte în experienţa TV din datoria publică, colegul roșu Rareş Bogdan, care a reuşit să înregistreze la instanțe primul faliment din acest an. Doar pe hârtie, staţi liniştiţi. În fapt, Ziua de Cluj și Realitatea TV de Cluj merg mai departe.

Condamnare pentru păcălirea statului

Totuşi judecătorii par să înceapă să nu mai fie tare timoraţi de statutul de jurnalist- terorist. După arestarea primului jurnalist anticomunist din Cluj, Liviu Man- Gazeta, magistraţii mai dădură recent un avertisment presarilor. Tocmai l-au condamnat să plătească pe Florin Otrocol, un director de Informaţie falimentară, fostă a rectorului Universităţii Tehnice, Radu Munteanu, o sumă consistentă, 160.000 de lei, pentru inventarul dispărut fără urmă după demitere.

Deocamdată un marginal. Nu făcea parte din club. Nu a știut lecția cu lichidatorulde bine. Greucenii nu sunt deocamdată tangibili. Ei ştiu să-şi aleagă lichidatorul simpatic, care să-l convingă pe judecătorul sindic, că doar criza a creat datoriile, nu vreo lipsă de talent managerial. Fie că discutăm de Florin Danciu- Foaia Transilvană, (de departe cel mai talentat editorialist de stânga), Rareş Bogdan- Ziua de Cluj, (cel mai isteric moderator, care centrează, dă cu capul şi arbitrează tot ce mişcă prin show biz sau investiţii), sau Paul Niculescu- Monitorul de Cluj, (frate de europarlamentar portocaliu).

NU şi Mesagerul vinovate

În loc să-şi dea mâna, să pună de cel mai puternic cotidian local din sud estul EU, foştii colegi de promoţie, proveniţi din resursa NU- Mesagerul, se ambiţionează să reziste singuri pe piaţă. Rezultatul? Compromisuri cu profesia, cu partidele politice şi cu legea. Ziarişti prost plătiţi, fără achitarea taxelor la stat.

Formatorii nu suferă de foame alături de angajaţi. Ei au firme de publicitate prin care sustrag mierea economiei locale. Au proprietăţi semnificative, case în pădure sau pe deal, maşini şi concedii multianuale de vis în ţări exotice, plătite adesea de sponsori sau de ziar. Doar un singur lucru pozitiv. Sunt familişti. Îşi susţin nevestele până la reclame jenante pentru susţinerea firmelor cadou. Asta nu-i împiedică pe unii să profite de angajate, ca de propriul harem.

Poliţia şi-a mai bifat un AN suspect

Echipa de magistraţi de la Judecătorie care dă bătăi de cap găştilor penale ale lui Marian Oprişan- Vrancea şi Alexandru Noapteş- (afacerea achiyiție de automotor prin metoda suveică SNCFR- Remarul 16 Februarie) dă frisoane şi poliţiştilor, nu doar medicilor, jurnaliştilor şi politicienilor, mai ales că se pune de-o evaluare naţională în vederea restructurării. Multiplul spărgător de case Mihai Petrescu a fost absolvit de judecătorul Lucian Buta (cel care spală pe jos şi cu avocatul Gheorghiţă Mateuţ şi cu clienţii săi celebri), de spargerea de la casa de schimb valutar Magrogroup de pe Iuliu Maniu. Mai pe româneşte, nişte anchetatori s-au gândit să-l încalţe şi pe acesta cu o faptă pe care nu a comis-o. În termeni tehnici se cheamă încă un AN (autor necunoscut) pe capul poliţiei. Unul mai greoi. Ăsta ar trebui numărat dublu. Sau chiar triplu. Cum ar veni, spargere suspectă la firma unui şef din poliţie, (Alexandru Mureşan- Serviciul de Poliţie Rutieră) la care în mod curios nu a funcţionat sistemul de alarmă întreaga noapte când cu jaful.

Cine dă cu detergent pe lenjeria Alexandrinei?

Justiţia clujeană mai are o mică problemă de imagine, ca să accelereze reforma. Chiar dacă a pierdut un magistrat extrem de popular, pe Vasile Grunea, migrat în interes de familie la Huedin, echipa relativ tânără de la Judecătorie nu are prea multe lucruri de reproşat. Au un purtător de cuvânt Lucian Marian, care nu mârâie după ora 15,30, ca alţii, la ziariştii curioşi. La Tribunal însă e o problemă gravă de imagine. S-au pricopsit şi cu procesomana de la CSM, Alexandrina Rădulescu, care se judecă cu fostul soţ avocat, prin toată ţara, de când a plecat din Cluj, de vreo 5 ani. Mai voia să fie şi şefa instituţiei. Se judecă cu avocatul pentru chei, acces la balcon, până şi pentru chiloţi. La Curte ar mai fi cumva, dacă nu ar avea imunităţi politicienii și rudele lor (cei ai puterii) şi violatorii în grup, de preferinţă cei cuplaţi la petreceri aniversare, câte 10 la o prostituată (cazul Vad).

Nimic rău de unguri

De retrocedări ţi-e şi frică să vorbeşti, că iar te fac deontologii antimaghiar. Dacă nu ai nume unguresc sau dacă nu eşti vip, nu ai nicio şansă să mânăreşti vreo moştenire dubioasă de la vreun bătrân senil. Cu adversari redutabili, un primar bine înţepenit pe post, chiar dacă vremelnic e în opoziţie, de exemplu Suciu de la Chinteni, cu un avocat vizibil, de exemplu şefa baroului, Ioana Gidro Stanca, nu ai nicio şansă să-ţi recapeţi moştenirea de sub lac, vezi cazul Poruţiu, urmaşul fostului poprietar al satului. Nu ar strica un DNA al retrocedărilor, că mulţi îmbogăţiţi peste noapte ar trebui popiţi şi mulţi magistraţi s-ar vedea fără pensiile nesimţite.

De Paște justiția clujeană a dat un verdict neașteptat. Primul medic condamnat pentru o eroare medicală. Stă în puterea magistraților clujeni să demonstreze că nu a fost un accident.

Vai de copiii care nu-şi ascultă părinţii

Nu-ţi place vioara? Fuga la operă sau televiziune, că românii au talent

Pe mine cine mă descoperă?

Ziarist profesionist, cu talente şi experienţe nebănuite, verificate prin câteva zeci de redacţii, priceput la toate, angajat la tabloid, incapabil de munca în echipă, disponibil pentru comenzi part time. Exclus presa locală afiliată la partide din arcul guvernamental, sau bonus consistent la facturare.

CV

Părinţi

Pe tata l-au dat ai lui să înveţe vioara. Tata nu a fost impresionat de dorinţa părinţilor. S-a vrut un nou Ştefan cel Mare, să biruie duşmanii ţării. A absolvit şcoala de ofiţeri de la Sibiu, chiar înainte de ordinul mareşalului pentru trecerea Prutului. A primit cea mai mare decoraţie împotriva ruşilor, pe frontul de eliberare a Basarabiei. Ordinul Mihai Viteazul, împreună cu 25 de hectare de pământ în Balta Brăilei. Nu le-a văzut niciodată. A văzut în schimb mânia proletară. Ruşii nu l-au iertat pentru căderea Odesei, la care a pus din greu umărul şi l-au trimis, prin slugile din justiţie, la reeducare în închisorile comuniste. Nici mare comandant militar, nici vioară, doar jurist- economist, după mulţi ani şi grele eforturi de reabilitare. De unde o mai fi avut energie pentru o nouă reprofilare? Şi să mai crească şi 3 copii.

Studii, traseu profesional

Tata ne-a dat la muzică. Trebuia să ducem la capăt cu sora meseria de violonist care nu i-a ieşit lui. Cel mic a fost trimis la acelaşi liceu, să ne acompanieze la pian. Însă apoi am făcut Politehnica. N-am profesat nici ingineria şi am trecut după revoluţie din postura de cititor autorizat de presă, la producţia de ştiri. Am crezut că facem revoluţie şi în presă. După ce am experimentat toate funcţiile din câteva zeci de redacţii, am revenit la specializarea de la debutul carierei, de 20 de ani, ca reporter idealist. Cu ceva mai puţin entuziasm. Greu se schimbă mentalităţile. Ceilalţi doi fraţi trăiesc din muzică în capitalismul autentic. Cât despre mine, nici vioară, nici inginerie.

Copii

Mi-am dat fetele la vioară. Trebuiau să ducă la împlinire un deziderat istoric al familiei. Alice părea cea mai motivată. Patricia încă întreabă de ce am dat-o la muzică. Sakura e eroul ei preferat la mâzgălire în timpul orelor. Surpriza a venit de la fetiţa cea mare. Lângă sala lor de vioară sufla la sticluţe un cor de copii. Ce-o fi atras-o acolo? În loc să-şi pregătească bacalaureatul şi admiterea la Conservator, Alice joacă rolul lui Liesl von Trapp în Sunetul muzicii la operă şi se joacă cu sticluţa şi măciuca lui Mihai, la emisiuni de divertisment pentru amatori, cu corul Ancăi. Se pregăteşte să renunţe la instrumentul pe care a cântat 12 ani şi să treacă la canto. Ce-i drept, înainte de admiterea mea ratată la Conservator şi eu umblam aiurea, pe la Cântarea României, prin Bucureşti, cu formaţia de folclor de la Remarul 16 Februarie şi-mi rupeam mâinile în campionate judeţene de fotbal. Nu s-au calificat în finală. Măcar la Conservator, dac-o mai avea timp şi de asta.

Alice probabil că nu-şi va mai da copiii la vioară. Dacă o va face, păstrând o oarecare tradiţie, conform teoriei probabilităţii, şansa ca ei să trăiască din vioară nu ar fi foarte ridicată. Mai degrabă i-am vedea tot pe la o emisiune de descoperit ciudăţenii.

Proiecte, hobby

Pe lângă îndemnuri să expediez SMS-uri scumpe la loteria Orange, altă şmecherie să-ţi mai fure nişte bani, acum pe mobil sunt îndemnat să le dau votul soţilor Viorica şi Emil Luca în finala PRO TV. Piruete de cartea recordurilor. Merită în sfârşit o recunoaştere internaţională. Sunt cei mai buni. În mod normal ar trebui să-i votez fără nicio rezervă. Am cântat în trupa lor de la Belvedere. Graţie lor intram în anii 80 într-un bar de noapte de lux şi într-o echipă de artişti de excepţie, şansă pe care nu o prea aveai atunci. A fost singurul care a riscat pentru mine, când alte ansambluri folclorice mă respingeau, prezentând risc ridicat de fugă în străinătate. Ioan Rus ştie bine, cum am fost oprit de la un turneu al Românaşului în Elveţia. Dar de unde să ştiu că SMS-ul meu nu merge doar în vistieria televiziunii? Topul pare deja scris de maeştrii păpuşari. De ce nu s-o fi publicând lista voturilor din calificări?

Decât să lăcrimez cu poporul la finală, pentru aceleaşi poveşti arhicunoscute, unde rezultatele sunt previzibile, mai bine înapoi la Filarmonică. Acolo pot liniştit să suspin pentru copilăria mea. De ce m-oi fi lăsat de vioară? Mai pot să revin? Poate aş mai avea o şansă de afirmare. A fost vreun lăptar la emisiunea cu talente nebănuite?

Şi ziariştii plâng câteodată

Şi ziariştii plâng câteodată

Răzbunarea ca hobby românesc de Crăciun

Au fost câteva momente care m-au impresionat în acest an. Iar după ce ţi-au plecat ambii părinţii, puţine lucruri te mai pot sensibiliza cu adevărat. Unul e de bine, altul dimpotrivă. Dar pentru că se leagă, să începem cu vestea bună.

Au fost 3 luni fericite în acest an care îşi trăieşte ultimele clipe. Trei luni în care nu am avut restanţe la bloc şi la bănci iar pentru plata facturilor nu a trebuit să recurg la salutul franţuzesc faţă de rude şi prieteni. Un trimestru în care Liana nu m-a ameninţat cu divorţul iar tata socru nu mi-a mai cerut să-mi schimb meseria. Alice şi Patricia şi-au permis o săptămână de vacanţă în Croaţia. Pe scurt, cel mai bun contract de când lucrez în presă, adică de 19 ani.

Voiam să plec de la un important trust de presă. Salvatorul, patronul unui trust local mi-a oferit salar cât am cerut. Credeam că visez. Pentru prima dată am avut senzaţia că sunt profesionist. Că poţi trăi din jurnalism. În ciuda tuturor sugestiilor de schimbare a meseriei, venite atât din partea rudelor, cât şi a unor foşti şefi.

Dar cum fericirea e scurtă, cel mai bun contract s-a terminat la fel de brusc cum a început. Fără o justificare convingătoare. „Nu-mi mai place de tine”. Am revenit la tabloidele mele. Audienţă mai mare, bani mai puţini. În bună tradiţie românească mă pregăteam să mă spovedesc de sărbători. Să dau din casă toate supărările de la publicaţiile care m-au folosit doar ca un ieftin mijloc de promovare.

Conştiincios am strâns şi ordonat toate bârfele născute din invidie şi ură. Despre finanţatori, despre organizarea internă, orientări politice, preferinţe editoriale, selecţii de persoane controversate, frustrări, campanii. Eram decis să risc o amendă consistentă, la care am consimţit când m-am angajat, în caz de divulgare de secrete interne.

Am pregătit minuţios momentul, de sărbători pică cel mai bine. Oamenii au mai mult timp de citit răvaşe. Când să ordonez materialul, să-l expediez, pică bomba. A fost reziliat contractul de finanţare al unui proiect european în valoare de 4 milioane euro.

Nu m-a marcat atât faptul că 6000 de români nu vor mai căpăta educaţie gratuită pentru meseria de pompier civil. Vezi frecvent lucruri mai dure. Nici că Europa mai face puţină economie cu noi. Altceva m-a cutremurat. Un control din partea autorităţii de control, pornit la sesizarea unui fost angajat ar fi descoperit nereguli. Nu mă pronunţ încă de partea cui e dreptatea, pentru că acolo e o contestaţie, dar gestul foştilor colegi care s-au certat apoi s-au pârât fără a analiza consecinţele m-a pus pe gânduri.

Îi ştiu şi pe unii, şi pe alţii. Acuzaţii precum dictatură, lipsă de bun simţ la stabilirea unor salarii. Doar cele ale familiei şefului. Dezinteres, uneltire, de partea cealaltă. Legal sau imoral, puţin mai contează. Autoritatea de profil (OIRPOSDRU) a anulat contractul. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu erau concediaţi contestatarii, nu pot să-mi dau seama. Probabil toată lumea îşi vedea liniştită de consumul (implementarea) celor 4 milioane.

În niciun caz bârfuliţele mele nu ar fi dărmânat editurile la care am lucrat. Poate mai ridicau ceva semne de întrebare asupra neutralităţii editoriale, dar chestiile astea nu mai jenează demult pe nimeni din branşă. Dar dacă cititorii revoltaţi nu ar mai fi citit ziarele? Frământări inutile? Chiar dacă servesc unor anumite interese de grup, publicaţiile s-au dezvoltat şi au luat o turnură interesantă şi dominantă pe segmentele lor.

Deşi unul din cei vizaţi provine dintr-un trust controversat, dovedeşte ambiţie şi abilităţi de manager de presă de invidiat. Altul munceşte şi el de zor. Puteam face mai mult într-o poziţie similară? Dacă apărea finanţatorul sau oportunitatea aşteptată de oricare membru al generaţiei 90? Nu vom şti-o poate niciodată. Într-o vreme, circulaţia mea pe la mai multe publicaţie era interpretată de mucaliţi ca o demolare a acestora. „Ce ziare ai mai închis?” Echipe tinere, cu viitorul în faţă, au destule probleme datorate crizei, ce să le mai fac şi eu situaţia dificilă?

Am şters totul. Am reevaluat topul propriu anual al celor mai bune materiale. Relativ şi acela.

De câte ori am plecat de la un ziar am aruncat toată vina doar pe cei de acolo. M-au dat afară Nistorescu şi Danciu, e de vină Iliescu, pentru că scrisesem de tunul de la un restaurant din Cluj. M-a dat afară Gherman, e de vină mogulul, că nu a înţeles nevoile pălmaşilor, schimbând doar echipa de la vârf. M-a concediat Alexa, e pentru că am avut ceva cu autorizaţia ilegală pentru stadionul lui Boc. Cum să recunosc că poate oamenii ăia aveau dreptate? Poate îmi lipseşte talentul de a căuta subiecte mai puţin anoste. Poate nu sunt convingător în a demonstra ceva. Cui îi mai pasă de legalitate în ziua de azi? De deturnări de fonduri? Demolarea miturilor? Ei vor stadionul cu orice preţ. Sunt mai spectaculoase cazurile mărunte sociale, de pe strada noastră.

Cine poate înţelege ce e în sufletul unui ziarist?

Pe de o parte ţi se cere să cauţi subiecte grele, cu audienţă. Pe mărunţiş. Nu ai mamă, nu ai tată. Doar audienţa este criteriul. Dar cui îi pasă că în spatele lor sunt oameni. Care au şi ei sensibilităţile lor. Politicieni, afacerişti, artişti, jurnalişti. Care pot fi afectaţi iremediabil de dezvăluiri. Care suferă şi ei. Care au şi ei familii. Care pot fi şi ele destrămate.

Nu mi-am pus problema aceasta, până când am fost avertizat de un astfel de subiect. „Călcaţi pe cadavre. Distrugeţi destine. La sufletul oamenilor nu vă gândiţi, doar la succesul vostru”, mi s-a reproşat. Am început să urmăresc şi după publicarea materialelor evoluţia subiecţilor. Poate este o eroare. Altă sursă de suferinţe.

S-a întâmplat ca dezvăluirile cu care ai făcut cea mai mare audienţă să-l afecteze pe un tip apropiat în perioada de opoziţie. Cui să-i spui că nu a fost premeditare? Nu a fost o comandă. A fost doar o oportunitate. Eşti ziarist, nu membru de partid. Cum să ratezi o deschidere de ziar, doar pentru că poţi face nişte conexiuni nefericite în familia premierului? Are destule pe cap cu criza asta şi contestările din toate părţile. Dar tocmai asta dă greutate articolului.

De Crăciun a fost condus pe ultimul drum avocatul Remus Luca. Pentru mine a fost doar un subiect. Cu fiul împuşcat de fostul soţ al unei cliente divorţate. Din răzbunare, după 30 de ani. Cel mai tare material al meu al anului trecut. Pentru breasla avocaţilor a fost un eveniment. La fel pentru Biserică. Dar din cu totul alte motive.

A plecat un om care avea multe de spus despre perioada neagră a comunismului, în care a profesat. Care a pus umărul după revoluţie la redobândirea proprietăţilor confiscate abuziv. Unul din puţinii martori tăcuţi ai abuzurilor din ultima jumătate de secol. A trebuit să fie urmărit de un nebun, ca să-l descopăr. Am valorificat doar scandalul din jurul răzbunării. Nu şi potenţialul mărturiilor unei epoci controversate. Câţi asemenea oameni adevăraţi ne scapă, iar noi vânăm doar împuşcături, politicieni care derapează prematur şi zăngănitul de cătuşe puse unor mărunţi găinari.

Un an complicat se încheie, cu multe redescoperiri, subiecte controversate, prieteni mai puţini şi duşmani mai mulţi, vechi şi noi.

Top subiectiv 2010

http://www.libertatea.ro/stire/a-platit-20-de-ani-pensie-alimentara-desi-nu-era-fiul-sau-313142.html

http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Eroi_anticomunisti_achitati_dupa_52_de_ani_0_263973701.html

http://www.citynews.ro/cluj/chestiunea-zilei-15/ei-sunt-fauritorii-cincinalului-84590/

http://www.click.ro/vedete/romanesti/M-a-capul-bordura-ana_maria-florin-chilian_0_930507096.html

http://www.libertatea.ro/stire/patronul-universitatii-adrian-mititelu-a-gasit-solutia-salvarii-de-la-faliment-vinde-din-patrimoniul-echipei-314009.html

http://www.citynews.ro/cluj/din-oras-10/spargatorul-casei-lui-tise-achitat-pentru-jaful-macrogroup-88534/

http://www.libertatea.ro/stire/nepotul-lui-boc-spargator-de-masini-in-cluj-310752.html

http://www.citynews.ro/bistrita-nasaud/eveniment-29/se-inmultesc-compozitorii-piesei-pusca-si-cureaua-lata-90076/

http://www.libertatea.ro/stire/scandal-cu-stadionul-de-30-de-milioane-e-al-lui-u-cluj-313847.html

http://www.citynews.ro/maramures/eveniment-29/nebunii-eliberati-pe-banda-de-la-spitalul-stei-86282/

Profesorul clujean care dă note cu zecimale studenţilor a fost executat din nou de sistem

Profesorul universitar Dorin Isoc, cunoscut pentru notarea cu zecimale a studenţilor a pierdut recent procesul cu Universitatea Tehnică din Cluj, în care contesta concedierea sa de la catedră.

Isoc a fost prima dată exclus din corpul profesoral, în urmă cu doi ani, după festivitatea de absolvire a promoţiei de la Facultatea de Calculatoare. Motivul oficial a fost notarea cu zecimale a studenţilor, dar şi un comentariu făcut la abosolvirea studenţilor, considerat denigrator la adresa calităţii educaţiei.

Profesorul a contestat concedierea pe două planuri. Pe de o parte s-a adresat Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC), iar pe de altă parte instanţei de judecată.

Procesul cu Universitatea Tehnică s-a strămutat la Tribunalul Dâmboviţa, unde Isoc a câştigat la prima instanţă. Sentinţa de concediere s-a comutat în amendă de 10 la sută pe trei luni din salar. În ianuarie 2010 a fost reangajat, iar salarul neplătit în perioada concedierii, circa 90.000 lei i-a fost plătit retroactiv.

Reclamaţia la Ministerul Educaţiei a fost cu cântec. În lipsa unui organism prevăzut de Statutul Cadrului Didactic, elaborat în anul 1997, Colegiul Central de Onoare, care să judece contestaţia, MEC s-a făcut că nu-l cunoaşte. Isoc a reclamat în instanţă lipsa răspunsului în termen legal. Curtea de Apel din Cluj a obligat MEC să înfiinţeze organismul şi a amendat pe ministrul Ecaterina Andronescu de atunci, cu suma 10.000 de lei, la fel ca şi pe MEC.

Surpriza a venit în această lună, la recurs, când Curtea de Apel din Ploieşti a respins contestaţia la concediere a profesorului. Avocatul Universităţii Tehnice solicitase respingerea contestaţiei, pretextând faptul că trebuia aşteptată soluţia MEC, pentru a putea apela la instanţă.

Acum soarta lui Isoc depinde de soluţia la contestaţia concedierii de la MEC. Respinsă de Colegiul Central de Onoare, înfiinţat la presiunea justiţiei, aceasta a fost atacată în instanţă şi se va judeca la sfârşitul anului.

Deocamdată Isoc continuă să predea la universitate, chiar dacă şi-a anunţat colegii asupra deznodământului. Profesorul ne-a declarat că va continua să lupte pentru drepturile sale. “Dacă un ucigaş dovedit are dreptul să-şi apere viaţa în instanţă, atunci nu înţeleg de ce s-ar îndoi cineva că un profesor alungat mişeleşte de la catedră, numai pentru că are coloană verticală şi probitate profesională nu va încerca să-şi apere nevinovăţia”, ne-a transmis Isoc.

De cealaltă parte, Universitatea nu se mai grăbeşte să facă pasul pripit de acum doi ani. „Vom aştepta şi ultimul proces de la Bucureşti, până atunci nu punem în aplicare soluţia instanţei de la Ploieşti”, ne-a declarat Cătălin Popa, purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice.

Isoc a devenit incomod de câţiva ani, de când a înfiinţat asociaţia GRAUR, (Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară), prin care a atacat virulent sistemul universitar, care în opinia sa promovează corupţia, sistemul clientelar şi slaba calitate a învăţământului superior. Isoc a demarat mai multe acţiuni în instanţă, în urma depistării unor cazuri de plagiat în rândul cadrelor didactice. Înainte de a fi concediat de la Universitatea Tehnică concurase în competiţia pentru desemnarea rectorului.

Mihai Bacalu